Seism în Pakistan: Informaţii controversate cu privire la bilanţul victimelor – între 208 şi 173 de morţi

0

Cel puţin 208 de persoane şi-au pierdut viaţa în puternicul cutremur de pământ care a lovit provincia pakistaneză Baluchistan (sud-vest) marţi după-amiază, relatează miercuri agenţia de presă Xinhua, citând un oficial local.

Jan Muhammad Buledi, un purtător de cuvânt al guvernului regional din Baluchistan, a indicat că numai 145 de oameni şi-au pierdut viaţa în Awaran, zona cea mai afectată de cutremur şi situată în apropiere de epicentrul seismului, alţi 55 de morţi înregistrându-se la Mashkai şi încă opt la Turbat.

Aproximativ 395 de persoane au fost rănite în urma cutremurului de pământ în această provincie izolată de la graniţa cu Iranul, după cum au informat media locale, citate de Xinhua.

Acelaşi bilanţ este difuzat de agenţia de presă britanică Reuters.

În acelaşi timp, un nou bilanţ provizoriu al victimelor puternicului seism din Pakistan, difuzat de France Presse consemnează miercuri dimineaţă 173 de morţi şi mai multe sute de răniţi.

Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade, produs la aproximativ 66 km nord-est de oraşul Awaran, în provincia Baluchistan (sud-vest), a distrus mai multe case din lut şi a fost resimţit în întreaga Asie de Sud, mai cu seamă în ţările vecine India şi Iran.

Abdul Latif Kakar, directorul biroului provincial pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, a declarat pentru AFP că bilanţul a crescut în timpul nopţii, de la 46 de persoane la 173. Peste 300 au fost rănite.

Un înalt oficial din provincie, Abdul Rasheed Baluch, a confirmat numărul morţilor, exprimându-şi temerea că bilanţul se va agrava odată cu sosirea forţei de intervenţie în caz de dezastre în zona sinistrată.

‘Aproximativ 90% din casele din district au fost distruse. Aproape toate casele din lut s-au prăbuşit’, a afirmat el.

Baluchistan este cea mai vastă provincie din Pakistan, dar cea mai puţin populată şi cea mai săracă, însă al cărei sol abundă în hidrocarburi şi minereuri. Această provincie este teatrul unor violenţe împotriva minorităţii musulmane şiite, al atacurilor talibanilor şi ciocnirilor dintre rebelii secesionişti şi Armata de eliberare din Baluchistan cu forţele guvernamentale.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.