Guvernul a aprobat Hotârârea pentru emiterea acordului de mediu pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă

0

Guvernul a aprobat, miercuri, 25 septembrie, în şedinţa săptămânală, o Hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul ‘Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor 3 şi 4 la C.N.E. Cernavodă’.

„Prin Hotărârea adoptată de Guvern sunt specificate elementele principale ale aspectelor de mediu în relaţie cu măsurile şi condiţiile necesare realizării Proiectului şi ulterior, în perioada funcţionării noilor obiective. Sunt subliniate măsurile destinate îmbunătăţirii răspunsului centralei nucleare în cazul unui accident sever, măsuri rezultate în urma evaluărilor tip ‘Teste de stres’ solicitate de Consiliu European şi Comisia Europeană pentru toate centralele nucleare din UE după accidentul de la Fukushima”, se arată într-un comunicat al Executivului.

La sfârşitul lunii august, Nuclearelectrica a anunţat că va renegocia cu compania italiană Enel şi cu ArcelorMittal Galaţi acordul de investiţii pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) Nuclearelectrica, aprobate în şedinţa din 22 august.

Renegocierea este necesară pentru încheierea unui act adiţional, al şaselea, la acordul de investiţii.

‘Raportul comisiei privind rezultatele renegocierii precum şi Actul adiţional nr. 6 la Acordul de Investiţii pentru proiectul Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă se vor supune aprobării conducerii Departamentului pentru Energie’, se mai arată în decizia AGEA.

Enel şi ArcelorMittal sunt singurele companii private care au rămas în acest proiect alături de Nuclearelectrica, după ce restul partenerilor s-au retras în perioada 2010-2011. Este vorba despre RWE, CEZ, Iberdrola şi GDF Suez.

În ultimii doi ani, companii din China şi Coreea de Sud s-au arătat interesate să se alăture proiectului, însă până acum niciuna dintre aceste intenţii nu s-a concretizat.

Potrivit ultimului studiu de fezabilitate, realizat de Ernst&Young anul trecut, valoarea totală a proiectului reactoarelor 3 şi 4 se ridică la 6,45 miliarde de euro.

La Cernavodă sunt momentan funcţionale două reactoare nucleare, care asigură în total circa 20% din energia generată la nivel naţional. Electricitatea de la Cernavodă este a doua cea mai ieftină din ţară, după cea produsă de Hidroelectrica.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.