Motorul cu propulsie ionică dezvoltat de NASA a stabilit un nou record de funcţionare

0

Motorul cu propulsie ionică dezvoltat de NASA pentru viitoarele misiuni spaţiale a stabilit un nou record de anduranţă, funcţionând timp de peste 5 ani, în perioada de testare, cu un consum minim de combustibil, conform SPACE.com.

NASA, în cadrul proiectului Evolutionary Xenon Thruster (NEXT), a reuşit să încheie cu succes testul de anduranţă al motorului ionic, test ce a durat peste 48.000 de ore – adică aproximativ cinci ani şi jumătate – perioadă de timp mai mare decât a oricărui alt sistem de propulsie spaţială ce a fost vreodată testat. Cu un necesar scăzut de combustibil şi o eficienţă ridicată, motoarele ionice au devenit principalele candidate pentru viitoarele misiuni în sistemul solar.

O navetă care se deplasează prin spaţiul extraterestru are nevoie de energie pentru a-şi continua deplasarea. Motorul cu propulsie ionică NEXT a consumat în cei aproape 6 ani de funcţionare doar 860 de kilograme de combustibil, prin comparaţie cu cei 10.000 de kilograme de combustibil ce ar trebui să fie arse de un motor convenţional pentru a obţine acelaşi impuls.

Motorul NEXT face parte din familia de motoare electrice cu propulsie solară (SEP). Principiul său de funcţionare se bazează pe bombardarea cu electroni a xenonului, ionizând acest gaz. Apoi, combustibilul astfel ionizat este îndreptat spre partea din spate a motorului, generând un flux de jeturi de ioni cunoscut drept rază ionică. Aceasta produce impulsul de care este nevoie pentru a propulsa naveta.

Motoarele ionice au reuşit să se impună în faţa motoarelor de rachetă convenţională în aproape acelaşi mod în care ţestoasa din fabulă l-a întrecut în cursă pe rapidul iepure. Deşi au nevoie de mai mult timp pentru a accelera, motoarele ionice pot să funcţioneze timp mai îndelungat decât cele convenţionale. Viteza particulelor ionizate direcţionate din motorul NEXT ajunge până la 144.841 km/h, viteză considerată deocamdată ideală pentru misiunile pe distanţe mai mari din cadrul sistemului nostru solar.

„Motoarele din familia SEP folosesc electricitate, obţinută prin panouri solare, pentru a alimenta un generator electric ce la rândul său propulsează nava”, explică Michael Patterson de la Centrul de Cercetare Glenn al NASA. „Iar cum necesarul de combustibil pentru o misiune este foarte mult redus, se reduce astfel şi greutatea totală a navetei”, aceasta fiind mai uşor de lansat de la sol şi putând transporta la bord mai multe echipamente ştiinţifice, conform lui Patterson.

Motoarele ionice folosite pentru propulsia sondei Dawn, care a ajuns până la asteroidul Vesta iar în prezent se îndreaptă spre planetoidul Ceres, au permis echipei NASA să introducă la bordul sondei mai multe echipamente ştiinţifice decât dacă ar fi optat pentru un sistem clasic de propulsie.

„Principalul obiectiv în explorarea spaţială este de a maximiza încărcătura de care avem nevoie pentru ştiinţă sau pentru susţinerea vieţii astronauţilor. Nu vrem să ne cheltuim toate resursele doar pentru a ne încărca sondele şi navetele doar cu combustibil. NEXT poate transporta încărcături importante în spaţiu, cu un consum de combustibil extrem de eficient”, a mai adăugat Michael Patterson.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.