Nu scade niciun salariu de la bugetarii cu venituri mici; căutăm soluţii să urcăm un pic, declară premierul Ponta

2

Premierul Victor Ponta dă asigurări că nu vor scădea salariile bugetarilor cu venituri mici, precizând că se caută soluţii pentru ca acestea „să urce un pic”.

„Acel proiect de a încerca o rearanjare a sistemului bugetar rămâne în continuare unul din proiectele mari. Nu se poate face peste noapte, vorbim despre un milion trei sute de mii de bugetari, vorbim de a pune într-un fel sau altul în aceeaşi matcă profesii care nu au nicio legătură între ele. (…) Nu este uşor să spui că un medic sau un profesor sau un magistrat este mai important sau mai puţin important. Toţi sunt importanţi. Am cerut date prin ministerul de Finanţe, în primul rând să vedem unde stăm cu salarizarea pentru că este un haos de ani de zile, s-au tot dat sporuri, nimeni nu mai ştie, unii au salarii mici, alţii mari, este un haos general. În măsura în care evoluăm în acest sens, o să vă ţinem la curent”, a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat cu privire la stadiul proiectului privind legea salarizării unitare.

În context, el a dat asigurări că nu vor exista tăieri salariale în cazul bugetarilor cu venituri mici.

„Ştiţi, de câte ori vrei să faci ceva bun şi important în România, cei care îţi bagă beţe în roate se mişcă mai repede. Nu ştiu cine a băgat aşa zvonistică: tăiem salarii la bugetari. Vreau să fie foarte clar, nu scade niciun salariu de la bugetarii cu venituri mici, dimpotrivă, căutăm soluţia să vedem dacă putem să mergem, cu cei cu salarii foarte mici, profesori debutanţi, rezidenţi, să mergem să urcăm un pic. Dar, imediat strâmbele s-au băgat”, a adăugat Ponta.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Bucur Filomela-Elena spune

    Dar cu privatul ce faceti? La privat se tot da afara, se taie salarii…iar bugetarii, asa ineficienti cum sunt, au un loc caldut si sigur. Stimati guvernanti, gatuiti in continuare privatul, sa vedem de unde o sa mai tineti bugetarii!!! Creati sisteme eficiente in economia adevarata, nu va mai imprumutati pentru a plati ineficienta la stat. Despovarati privatul de atatea taxe aberante, lasati-l sa faca bani! Bani care ar trebui sa fie dirijati eficient, nu risipiti in populism si pomeni. Puneti-va mintea la contributie! De ce sunteti sunteti acolo?

  2. Dan Bica spune

    Pai rasa romana e rasa de lasi ….ar trebui sa iesim toti in strada si sa-i dam afara pe bugetarii care ne cheltuie banutii cu greu castigati de noi ….

    Asta ne e soarta ….sa hranim si lichelele astea ….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.