Traian Băsescu a promulgat legea privind câinii comunitari

0

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri, 25 septembrie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Recent, preşedintele Traian Băsescu declara că va promulga „fără reţineri” legea privind câinii comunitari, în forma în care a trecut în Parlament.

„În forma în care a trecut prin Parlament, o promulg fără reţineri. Este ceea ce eu cred că trebuie să se întâmple. După ce aducem populaţia canină la o dimensiune rezonabilă, se poate gândi şi un alt mod. Dar acum este un pericol pentru copii, pentru bătrâni, pentru oameni în general”, a afirmat Băsescu.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că legea privind câinii fără stăpân este constituţională, respingând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 29 de senatori.

”CCR, cu majoritate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 29 de senatori cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/ 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2012, au fost puse de acord cu această decizie, respectându-se astfel dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României”, precizează CCR într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit CCR, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă de 29 de senatori de la PP-DD, PNL, PC, PSD şi PDL, printre care Haralambie Vochiţoiu (lider grup PP-DD), Tudor Barbu (lider grup PC), Dumitru Pelican (PC), Călin Popescu-Tăriceanu (PNL), Ioan Ghişe (PNL), Cătălin Croitoru (PSD), Ovidiu Marius Isăilă (PDL).

Pe 10 septembrie, proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor.

Actul normativ prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit. După cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.