Fostul deputat Ştefan Buciuta, declarat în conflict de interese de către ANI

0

Fostul deputat Ştefan Buciuta, reprezentând Uniunea Ucrainenilor din România, a fost declarat în conflict de interese de natură administrativă şi penală de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece şi-a angajat fiica în biroul parlamentar din Maramureş.

Potrivit unui comunicat al ANI emis vineri, Ştefan Buciuta a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în perioada 15 decembrie 2008 – 14 septembrie 2012 în funcţia de expert în cadrul propriului birou parlamentar, în Circumscripţia electorală nr. 27 Maramureş – Colegiul uninominal nr. 7.

ANI mai susţine că fostul deputat a încălcat dispoziţiile art. 253(1) din Codul Penal al României prin angajarea fiicei sale în cadrul propriului birou parlamentar, în urma căreia fiica sa a obţinut venituri de natură salarială în sumă de 59.499 lei.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253(1) din Codul Penal al României, potrivit căruia: „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.

Art. 70 din Legea nr. 161/2003 prevede: „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.