Sulfina Barbu: Proiectul „Ponta-Roşia Montană” încalcă nu doar Constituţia, ci şi alte şapte legi în vigoare

0

Proiectul de lege privind Roşia Montană încalcă nu doar Constituţia României, ci şi alte şapte legi în vigoare, a declarat joi Sulfina Barbu, vicepreşedinte al partidului, deţinătorul portofoliului Mediului în guvernul alternativă al PDL.

„Avem argumente suplimentare, solide, pentru a cere retragerea proiectului din Parlament. Menţionăm că reglementările care lipsesc din acest proiect, aşa cum a fost pus pe masa Parlamentului de către Guvernul Ponta, nu pot fi aprobate de către Parlament, fiind în atribuţia exclusivă a Guvernului. Rezultă foarte clar că Guvernul Ponta a trimis un proiect de lege Parlamentului care încalcă Constituţia României şi încalcă alte şapte legi în vigoare. (…) Guvernul Ponta cere societăţii româneşti să accepte un proiect despre care nu a dat explicaţiile următoare: cum va afecta acest proiect mediul, care sunt beneficiile aduse statului român şi, cel mai important, cum se va reface mediul în zonă după închiderea exploatării”, a afirmat Sulfina Barbu, la o conferinţă de presă.

Sulfina Barbu a adăugat că Guvernul nu a prezentat avizul de gospodărire a apelor pentru perimetrul de exploatare de la Roşia Montană, conform Legii minelor.

„Guvernul nu a prezentat instrucţiunile tehnice pentru planul de refacere a mediului în momentul finalizării proiectului. Garanţiile financiare trebuie să fie în concordanţă cu aceste instrucţiuni tehnice care sunt impuse de către statul român prin instituţiile specializate şi, în mod special, prin ministerul Mediului. Ne anunţă doamna ministru Plumb că a impus o sumă de 146 de milioane de dolari. Nu ştim să apreciem ce va acoperi această sumă. Eu, ca fost ministru al Mediului, vă spun că este nesemnificativă suma aceasta pentru refacerea mediului în această zonă”, a afirmat Sulfina Barbu.

Vicepreşedintele PDL a adăugat că, totodată, „Guvernul Ponta minte şi încalcă legea atunci când spune că va elibera acordul de mediu după aprobarea începerii proiectului”.

Întrebată în ce fel proiectul de lege privind Roşia Montană încalcă legile şi Constituţia, Sulfina Barbu a explicat că articolul 53 din Constituţia României prevede că pentru a face o derogare de la o lege în vigoare trebuie să existe o motivaţie foarte serioasă şi acea derogare să aibă un caracter general şi nu individual.

„În momentul în care o derogare de la un act normativ în vigoare are un caracter individual cum este cazul nostru, o înţelegere între Guvernul României şi o entitate de drept privat, se încalcă Constituţia României. Este lucru cert şi probat”, a mai declarat Sulfina Barbu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.