Un clip despre Roşia Montana care te lasă fără cuvinte…

2

L-aţi urmărit? E adevărat că simţiţi nevoia să-l mai vedeţi o dată? Simbolistica sa este atât de puternică încât orice comentariu este de prisos. Acest clip nu mai trebuie explicat, nici comentat, căci el acţionează la nivel emoţional. Vorbele sunt de fapt ilustraţie, iar imaginea se adresează la un alt nivel decât cel cerebral, scrie Moise Guran pe biziday.ro.

Am reuşit să iau legătura cu autorii clipului, cei care apar asumat pe genericul de final. Aşa am aflat că sunt amatori, e adevărat pasionaţi de filmare.

Florin Cofar, realizatorul, este medic stomatolog la Timişoara. L-am invitat la televizor, dar nu vrea să vină. Şi-l asumă, dar nu vrea să profite de el, preferând un anonimat modest, mai exact un model de contrapunere goanei deşănţate după publicitate din societatea noastră.

Florin a copilărit într-un sat din zona Roşia Poieni, la fel ca toţi ceilalţi implicaţi în realizarea clipului. L-au făcut acum două săptămâni, în concediu.

Şi cam asta este tot ce mai poate fi spus suplimentar, căci detaliile sunt aproape inutile după ce ai văzut aceste trei minute de poezie care începe trist, continuă răscolitor şi se termină pur şi simplu inspiraţional. De fapt, nu se termină.

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. ilicaf spune

    Foarte sugestiv…

  2. Murat spune

    Superb!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.