Confidenţialitatea pe internet: Franţa lansează o procedură de sancţionare împotriva Google

0

Franţa va lansa o procedură de sancţionare a gigantului informatic american Google, care nu s-a conformat legii franceze privind confidenţialitatea datelor, a anunţat vineri organismul însărcinat cu supravegherea impactului informatic asupra libertăţilor, transmite AFP.

Google a avut la dispoziţie un termen de trei luni, pe care motorul de căutare nu l-a respectat, se arată într-un comunicat difuzat de Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi (Cnil). ‘În acest context, preşedinta Cnil va desemna un raportor în vederea lansării unei proceduri formale de sancţionare, aşa cum se prevede în legea privind informatica şi libertăţile’, se arată în documentul citat.

Cnil a solicitat Google să precizeze mai ales ‘finalitatea’ datelor personale pe care le colectează, atunci când un internaut foloseşte serviciile gigantului informatic sau când navighează cu motorul de căutare şi, totodată, să definească ‘o durată de conservare’ a acestor date. Organismul a cerut, de asemenea, ca grupul să ‘informeze’ şi să ceară acordul prealabil al utilizatorilor înainte de instalarea în calculatoarele acestora a modulelor cookie, care permit urmărirea utilizatorului de internet şi direcţionarea anunţurilor publicitare.

În Franţa, sancţiunile financiare pe care le poate aplica Cnil în acest caz pot merge până la 150.000 de euro.

Conducerea Google France, contactată de AFP, nu a oferit o reacţie.

În iunie, Cnil a dat termen trei luni grupului american să remedieze o ‘serie de lipsuri’ care împiedică utilizatorul ‘să cunoască cum pot fi folosite şi păstrate datele sale’. Prin noua sa politică de confidenţialitate Google a contopit în martie 2012 circa 60 de reguli de utilizare într-una singură, regrupând astfel informaţiile privitoare la serviciile sale altădată separate, precum mesageria Gmail sau reţeaua socială Google+.

În Franţa, Google a anunţat în urmă cu o săptămână lansarea unui fond pentru ‘inovare digitală a presei’, creat pe o durată de trei ani şi dotat cu un capital 60 de milioane de euro. Unic în lume, acest fond finanţat de Google este rezultatul unui acord între gigantul american şi autorităţile franceze, pentru decretarea unui armistiţiu în războiul dintre motorul de căutare şi editorii de presă francezi, notează AFP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.