Copiii din ţări cu venituri mici şi medii sunt influenţaţi de reclamele la ţigări

0

Copiii de cinci şi şase ani din ţări cu venituri mici şi medii, precum India şi Brazilia, sunt influenţaţi de reclamele făcute de companiile de ţigări, ceea ce creşte riscul ca aceştia să devină fumători, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători americani, publicat luni, relatează AFP.

Din 2.423 de copii din şase ţări, 68% au putut recunoaşte cel puţin o marcă de ţigări, mergând de la 50% în Rusia la 86% în China, unde peste 28% din populaţie fumează, au constatat autorii acestui studiu al facultăţii de sănătate publică Johns Hopkins din Baltimore (Maryland, est).

În aceste ţări, copiii puţin mai mari care locuiesc într-o casă unde fumează cineva recunosc mai des cel puţin un logo al unei companii de ţigări, precizează cercetătorii în lucrare, publicată în revista de specialitate Pediatrics.

Rezultatele studiului sugerează că este nevoie de măsuri mai eficiente pentru reducerea impactului publicităţii producătorilor de ţigări asupra copiilor, subliniază autorii.

Ei amintesc că un studiu efectuat în SUA în urmă cu 22 de ani a arătat că la fel de mulţi băieţi şi fete recunoşteau sigla postului de televiziune Disney ca cea a lui ‘Old Joe Camel’ de la ţigările cu acelaşi nume. Această anchetă a dus la reglementări stricte ale publicităţii pentru tutun în Statele Unite, în scopul de a proteja copiii.

Acest studiu şi altele similare au evidenţiat tactici de marketing sofisticate şi eficiente din partea companiilor de ţigări, ale căror mesaje îi afectează în mod clar pe cei foarte tineri, deplâng autorii lucrării.

Deşi există numeroşi factori legaţi de fumat, cercetătorii arată că, pentru tineri, faptul de a fi expuşi la tutun şi de a avea o atitudine pozitivă asupra reclamelor la ţigări este legat de o creştere a probabilităţii de a fuma.

În 2003, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a răspuns la epidemia globală de tabagism, adoptând o convenţie care vizează un control mai extins asupra reclamelor, promovării şi sponsorizării din partea companiilor de ţigări.

Însă ‘mai este drum lung până la aplicarea în totalitate a acestei convenţii şi a recomandărilor sale’, susţin autorii studiului.

Confruntate cu reglementările stricte din ţările industrializate privind reclamele la ţigări, precum şi cu campaniile anti-tutun, companiile îşi concentrează eforturile promoţionale în ţări cu venituri mici şi medii, care au, majoritatea, legi laxe în această privinţă, relevă cercetătorii.

În afară de China, India şi Brazilia, studiul a mai fost efectuat în Nigeria şi Pakistan.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.