Educaţia va intra în procesul de regionalizare după ce vor fi decise principiile acestui proces, declară Remus Pricopie

0

O reorganizare a sistemului de învăţământ la nivel regional se va face după ce vor fi stabilite principiile care vor sta la baza regionalizării, urmând să fie păstrat un echilibru între diferitele paliere de decizie, a afirmat sâmbătă, 28 septembrie, la Piteşti, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

„Mai întâi trebuie să se decidă anumite principii care vor sta la baza regionalizării. Evident că şi educaţia va intra în acest proces de regionalizare, existând însă un anumit echilibru între ceea ce se decide la nivel local, la nivel regional şi la nivel central. Acest lucru se întâmplă peste tot unde avem un astfel de sistem de organizare administrativă. Detaliile încă nu s-au stabilit, sunt diferite formule, există un grup de lucru inter-ministerial, Ministerul Educaţiei a venit şi el cu nişte propuneri, dar trebuie mai întâi să vedem care sunt principiile, apoi şi la nivelul sistemului de învăţământ vom merge cu reaşezarea acestor etaje de decizie”, a declarat Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a apreciat că un pas important în procesul de descentralizare s-a făcut în domeniul infrastructurii şcolare, care, începând din acest an, a rămas doar în administrarea autorităţilor locale şi judeţene.

„În zona educaţiei sunt unele lucruri care s-au decis deja şi care, într-un fel, premerg procesul de regionalizare. Un exemplu concret este cel legat de infrastructură. (…) Până la începutul acestui an au existat mai multe instanţe care au acţionat asupra infrastructurii, atât autorităţile locale, cât şi inspectoratele şcolare şi, uneori, Ministerul Educaţiei. Premierul a cerut clarificarea acestei situaţii şi, începând din 1 ianuarie, tot ceea ce înseamnă infrastructură şcolară publică se realizează prin autorităţile locale”, a explicat Pricopie.

El a precizat că Ministerul Educaţiei are în continuare responsabilităţi în domeniul infrastructurii şcolare, dar numai din punct de vedere al coordonării şi estimărilor privind dimensionarea reţelei şcolare.

Ministrul Remus Pricopie a participat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de Excelenţă de la Universitatea din Piteşti, realizat în colaborare cu Inspectoratul şcolar Judeţean (ISJ) Argeş şi destinat pregătirii elevilor cu rezultate deosebite din învăţământul preuniversitar.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.