Iranul dezvăluie o nouă dronă de recunoaştere

0

Armata iraniană a prezentat sâmbătă, 28 septembrie, o nouă dronă de recunoaştere, ‘Yassir’, cu o rază de acţiune de 200 de km şi care poate zbura până la altitudinea de 4.500 de metri, au informat agenţiile de presă, relatează AFP.

‘Drona este capabilă să identifice şi să monitorizeze zone îndepărtate’, a declarat comandantul armatei terestre iraniene, generalul Ahmad Reza Pourdastan, în cadrul unei ceremonii de prezentare a dronei.

Numele Yassir ‘înseamnă ‘facilitatorul’ în sensul că poate pătrunde în inima inamicului. Această dronă (…) are camere foarte puternice care pot să capteze imagini ale inamicului şi să le trimită la centrul de control de la sol’, a spus generalul Pourdastan.

Drona Yassir poate zbura timp de opt ore şi este lansată cu ajutorul unui propulsor, ceea ce permite o plecare mai rapidă.

Ea seamănă cu drona americană, ScanEagle, una dintre copiile căreia a fost capturată de Iran în decembrie 2012. Teheranul a declarat apoi că a reuşit să-i spargă codurile şi a început să o reproducă.

Generalul Pourdastan a afirmat de asemenea că armata a început să producă în masă o dronă de atac Rad-85.

Rad-85 are capacitatea de a localiza ţinte fixe şi mobile (cum ar fi elicoptere şi avioane) şi de a le distruge. Ea poate transporta diferite încărcături şi muniţii, a afirmat oficialul iranian, fără a da mai multe detalii despre aceste caracteristici, a informat agenţia de ştiri Fars.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.