Valeriu Tabără: De lipsa de rentabilitate din agricultură nu sunt vinovaţi producătorii

0

Pentru lipsa de rentabilitate din acest an în agricultura României, în ciuda recoltei bune, vinovaţi sunt cei care au gestionat producţia, nu producătorii agricoli sau marii retaileri, a declarat Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii, prezent duminică la Târgul Mare de Toamnă de la Răcăşdia.

„Dacă nimeni nu îi contactează şi nu intră într-o relaţie normală cu ei, pentru a discuta problemele de preluare, de garanţii pe care trebuie să le dai ca şi minister, ca şi Guvern, sigur că ajungi într-un sistem haotic, aşa cum s-a întâmplat acum”, a afirmat Tabără.

Fostul ministru al Agriculturii susţine că este piaţă pentru grâu, că acesta se cumpără, însă preţurile nu au fost făcute în favoarea celor care l-au produs, ceea ce va avea consecinţe pe mai mulţi ani. ‘În acest fel oamenii, chiar şi cei care au producţii cât de cât mulţumitoare, sunt în pierdere. Acesta este motivul pentru care, înainte de a vorbi de consumator, prima dată trebuie să vorbim de producător, pentru că fără el cerinţele consumatorilor nu vor fi niciodată satisfăcute. Consumatorul dă bine la vot, ca electorat, în timp ce producătorul a fost lăsat deoparte”, a spus fostul ministru al Agriculturii.

Valeriu Tabără a acuzat şi faptul că un demnitar român, înainte de a avea datele necesare, a declarat, în public, că producţia de grâu este, în mare parte, de calitate inferioară, iar acest lucru se răsfrânge şi asupra relaţiei cu partenerii externi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.