Ilie Sârbu: PSD are candidat la preşedinţie – pe Crin Antonescu

Partidul Social Democrat are candidat la preşedinţie – pe Crin Antonescu, a declarat luni vicepreşedintele partidului, Ilie Sârbu, lider al senatorilor social-democraţi.

În opinia acestuia, preşedintele Traian Băsescu „se face că nu ştie” acest lucru atunci când face afirmaţii potrivit cărora PSD va avea propriul candidat la preşedinţie. „PSD are candidat, asta nu ştie dl. Băsescu sau se face că nu ştie. (…) Acuma ne poartă de grijă. PSD face parte dintr-o coaliţie, alianţă, şi are candidat la preşedinţie – pe dl. Crin Antonescu, votat în trei congrese. De aici şi până la interpretările care se fac zilnic dintr-o direcţie sau alta, e drum lung”, a spus Ilie Sârbu la Antena 3.

Potrivit lui Sârbu, „Traian Băsescu e maestru la grija faţă de PSD”.

Senatorul PSD a comentat şi afirmaţia şefului statului conform căreia ar fi anormal şi nedemocratic ca cel mai mare partid din România – PSD – să nu aibă candidat propriu la preşedinţie. „Dar cum a ajuns preşedinte când era cu lacrimi şi cu schimbarea candidatului era democratic? (…) Dânsul n-are nicio vina, până la urmă vina o poartă cei care îl fac cunoscut în tot ceea ce spune” a arătat liderul senatorilor PSD.

Preşedintele Traian Băsescu crede că PSD va avea candidat propriu la prezidenţiale, cel mai probabil acesta nefiind liderul partidului, Victor Ponta. „Cred că PSD va avea candidat. Nu văd altă soluţie, dincolo de faptul că mi s-ar părea anormal şi nedemocratic ca cel mai mare partid din România să nu aibă candidat – e ca o vânzare de post. E o negociere. Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid, să nu ai candidat la prezidenţiale? E o declasificare a partidului”, a afirmat duminică şeful statului la Pro tv online.

În opinia lui Traian Băsescu, nu este sigur că preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, ar fi candidatul partidului la prezidenţiale, în eventualitatea ruperii USL.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.