4 octombrie – Ziua Internaţională a Animalelor

Ziua Internaţională a Animalelor este sărbătorită în fiecare an la 4 octombrie. A fost proclamată oficial de Organizaţia Internaţională pentru Protecţia Animalelor în anul 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan şi protectorul animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.

Primele lucrări privind drepturile şi protecţia animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecţia animalelor s-a numit „Martin’s Act” şi a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internaţională pentru protecţia animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.

Sfântul Francisc, pe numele său de mirean Giovanni Bernardone, a văzut lumina zilei la Assisi (Umbria, Italia), în 1182. A fost fiul unui bogat negustor de stofe. Poveştile despre ordinul cavalerilor-călugări templieri l-au făcut să se simtă un oştean al lui Hristos, dorindu-şi să plece în cruciade, pentru a cuceri Sfântul Mormânt.

Aceste vise de mărire pe calea armelor au luat sfârşit când a fost luat prizonier de perugieni, într-o luptă internă. S-a convertit la cele sfinte în perioada prizonieratului în Perugia, când, spunea el, a primit un mesaj de la Iisus Hristos, care-l chema să renunţe la stilul lumesc de viaţă. După eliberare, a adoptat Evangheliile ca regulă de viaţă şi pe Iisus Hristos ca model.

Se îmbrăca în haine sărăcăcioase, cerşea pentru a se întreţine şi predica despre puritate şi pace. Vizita spitale, îi ajuta pe bolnavi şi îi considera pe toţi oamenii fraţi. Iubea animalele, considerându-le creaţia lui Dumnezeu şi fraţi ai omului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata