Consiliul Concurenţei a câştigat procesul cu Lukoil la Curtea de Apel Bucureşti

Consiliul Concurenţei a câştigat, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul cu Lukoil pentru amenda dată companiei petroliere în ianuarie 2012, au declarat surse din domeniu.

 Compania poate formula recurs în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei, potrivit site-ului Curţii de Apel.

Curtea de Apel Bucureşti a respins pe 8 octombrie, ca fiind nefondată, cererea Lukoil de anulare a amenzii de 136 de milioane de lei primită de la Consiliul Concurenţei în ianuarie 2012.

La acea dată, cele şase mari companii petroliere de pe piaţa românească (OMV Petrom, OMV Marketing, Rompetrol, Lukoil, MOL şi Eni-Agip) au fost amendate pentru că s-au înţeles între ele să scoată de pe piaţă un sortiment de benzină, ceea ce contravine Legii Concurenţei.

Până acum, Consiliul Concurenţei a mai câştigat la Curtea de Apel procesele cu Rompetrol, MOL şi OMV Marketing, l-a pierdut pe cel cu Eni şi mai este în pronunţare cel cu OMV Petrom.

În ceea ce priveşte procesul cu OMV Petrom, termenul este 9 octombrie. Până la ora 15.15, nu existau informaţii pe site-ul Curţii de Apel Bucureşti privind o eventuală decizie în acest caz.

La finele lunii septembrie, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, declara că, de regulă, companiile care pierd fac recurs la Înalta Curte. „Şi noi vom merge mai departe la Înalta Curte în cazul procesului cu Eni”, a precizat el.

În total, petroliştii au fost amendaţi, în ianuarie 2012, cu 880 de milioane de lei, cea mai mare sumă din istoria sancţiunilor aplicate de Consiliul Concurenţei.

OMV Petrom a primit cea mai mare amendă, respectiv 336 milioane de lei, pentru că, potrivit autorităţii de concurenţă, a fost iniţiatoarea cartelului.

OMV Marketing, tot din grupul Petrom, a primit o amendă de 137 milioane de lei, Rompetrol – 159 milioane de lei, Lukoil – 136 milioane de lei, MOL – 80 milioane de lei şi Agip (Eni) – 12,9 milioane de lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.