Pakistan: Fostul preşedinte Musharraf, eliberat pe cauţiune

Curtea Supremă de Justiţie de la Islamabad a decis, miercuri, punerea în libertate, pe cauţiune, a fostului preşedinte Pervez Musharraf, care în prezent este consemnat în arest la domiciliu, au anunţat avocaţii săi, citaţi de AFP.

‘Curtea Supremă a decis eliberarea, pe cauţiune, a fostului preşedinte Musharraf în cazul ex-liderului rebel Akbar Bugti’, care a fost ucis într-o operaţiune militară în 2006, în timp ce Musharraf era la putere, au indicat avocaţii într-un comunicat.

Fostul preşedinte pakistanez, la putere între 1999 şi 2008, a fost luat în colimatorul justiţiei la puţin timp după revenirea sa în Pakistan la sfârşitul lunii martie, în speranţa că va putea participa la alegerile legislative pentru a ‘salva’ ţara de criza economică şi de influenţa în creştere a talibanilor locali.

Musharraf a fost plasat în arest la domiciliu în vila sa somptuoasă din Chak Shahzad, o suburbie a capitalei Islamabad, sub supravegherea unui dispozitiv format din 300 de poliţişti, militari, forţe speciale din cauza ameninţărilor împotriva sa.

Pervez Musharraf figurează ca acuzat în alte două cazuri – asasinarea fostului premier Benazir Bhutto, în 2007, şi decretarea stării de urgenţă şi arestarea judecătorilor de la Curtea Suprema în 2007. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.