Termenul de depunere a ofertelor pentru tronsonul Comarnic – Braşov, prelungit până pe 15 noiembrie

Termenul de depunere a ofertelor pentru contractul de realizare în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov a fost prelungit cu o lună, până pe 15 noiembrie, la solicitarea consorţiilor rămase în cursă.

Potrivit informaţiilor remise de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), constructorii au cerut prelungirea termenului cu două luni, în urma discuţiilor purtate în etapa dialogului competitiv, aceştia reclamând perioada scurtă în care s-au desfăşurat procedurile şi schimbarea din mers a proiectului, respectiv includerea a trei tuneluri în dreptul localităţilor Sinaia – Buşteni – Predeal.

‘Cele trei consorţii au cerut prelungiri de două luni. Modul în care s-a purtat dialogul şi pretenţiile CNADNR au fost destul de dure. De exemplu, un proces de achiziţie publică în materie de concesiuni durează 16 – 18 luni, chiar mai mult. La noi, anunţul de participare a apărut în decembrie 2012, iar acum suntem în octombrie 2013, adică mai puţin de un an. Luni, 7 octombrie, s-a transmis o extensie de timp, de o lună de zile până la depunerea ofertelor. Astfel, termenul de depunere va fi 15 noiembrie 2013’, au precizat, reprezentanţi ai DPIIS.

Consorţiile interesate de realizarea în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov sunt: Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia), Impregilo – Salini (ambele din Italia) şi UMB – Tehnostrade (România).

Conform datelor CNADNR, tronsonul Comarnic – Braşov are 58 de kilometri, iar valoarea proiectului este estimată la 982,85 milioane de euro (proiectare şi construcţie – patru ani, operare şi întreţinere – 25 ani).

Tronsonul de autostradă va fi operat şi întreţinut de viitorul concesionar. Perioada de garanţie este inclusă în durata viitorului contract de concesiune. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.