Iaşi: A fost inaugurată filiala Institutului Naţional de Boli Infecţioase

Autorităţile locale au inaugurat, vineri, filiala ieşeană a Institutului de Boli Infecţioase „Prof.dr.Matei Balş” din Bucureşti, eveniment la care a fost prezent şi preşedintele Academiei HIV/SIDA şi de Boli Infecţioase, Adrian Streinu-Cercel.

Filiala de cercetare a Institutului Naţional de Boli Infecţioase va fi folosită ca bază de studiu pentru învăţământul medical, pentru cursuri de formare pentru studenţi. Noul centru va funcţiona în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” şi permite, totodată, urmărirea circulaţiei germenilor, în special al celor care pun problema rezistenţei la antibiotice.

Citeste si:  Guvernul dă 2,3 milioane lei pentru reabilitarea termoficării în Suceava

Adrian Streinu-Cercel a spus jurnaliştilor că astfel la Iaşi se vor constitui grupuri de lucru pentru partea de cercetare şi vor putea fi atrase fonduri europene pentru dezvoltarea institului.

El a mai afirmat că astfel de filiale vor fi deschise în toate centrele universitare medicale din ţară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close