Fenechiu: Privatizarea CFR Marfă trebuie reluată cât mai repede cu putinţă

Deputatul PNL Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, a susţinut marţi că privatizarea CFR Marfă trebuie reluată cât mai repede cu putinţă, pentru că este o companie care a arătat că realizează profit.

‘Astăzi vorbim despre o companie care a arătat că realizează profit, la începutul anului vorbeam de o companie care realiza pierderi uriaşe. După părerea mea, important este ca de urgenţă să se demareze procedura pentru găsirea unui nou consultant pentru privatizare şi să demareze privatizarea CFR Marfă cât mai repede’, a afirmat Fenechiu, la Palatul Parlamentului.

În opinia sa, procesul de privatizare a CFR Marfă trebuie reluat de îndată, pentru că, dacă acum trei-patru ani toate ţările din Europa aveau companii de transport marfă în proprietatea statului, se observă că acum trendul este vânzarea lor către privaţi.

‘Această vânzare către privaţi vine în urma liberalizării circulaţiei pe liniile ferate în Europa. Astăzi, orice operator din Europa poate să vină şi să transporte mărfuri pe căile ferate din România. Deci, suntem într-o concurenţă acerbă cu toate companiile de transport private şi de stat din Europa şi eu nu cred că o companie în proprietatea statului poate să reziste la o astfel de competiţie’, a spus Fenechiu.

Cât priveşte secretizarea acestui contract de privatizare, Relu Fenechiu a spus că este o diferenţă între un document cu caracter secret şi unul confidenţial.

‘Eu ştiu foarte bine acel document, există câteva clauze suspensive. Deocamdată, Grupul Feroviar Român (GFR) şi-a manifestat, oral, dorinţa de a se face public acest document. Dacă o va face în scris, eu cred că acest document poate fi făcut public astăzi. Nu e nimic anormal în el, l-am citit cu mare atenţie pentru a fi convins că lucrurile sunt în regulă’, a menţionat Relu Fenechiu (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.