Germania: taxa pentru energiile verzi va fi majorată cu 18%

Principalii operatori de reţele electrice din Germania au anunţat marţi că anul viitor taxa plătită de consumatori pentru sprijinirea dezvoltării energiilor regenerabile va fi o majorată cu 18%, motivul fiind decizia autorităţilor de la Berlin de a renunţa la energia nucleară, transmit AFP şi Reuters.

‘Consumatorii vor contribui la dezvoltarea energiilor regenerabile cu 6,240 de euro cenţi pentru fiecare kilowat oră (kWh) în 2014, faţă de 5,277 eurocenţi în acest an’, au informat într-un comunicat cei patru principalii operatori germani 50Hertz, Amprion, TenneT şi TransnetBW.

Citeste si:  PM Boc asks ANAF to fight non-discriminatorily against tax evasion

În urma majorării, o gospodărie care va consuma 3.500 de kWh va plăti mai mult cu 40 de euro pentru energia electrică provenită din surse regenerabile. În total, această taxă, botezată EEG, va genera o sumă totală de 23,6 miliarde de euro, în creştere faţă de suma de 20,4 miliarde de euro în acest an, au estimat operatorii.

Această taxă este fixată prin lege în Germania pentru sprijinirea energiilor verzi via preţuri garantate pentru operatorii de centrale eoliene, panouri solare, etc, în condiţiile în care autorităţile de la Berlin au decis să închidă toate centralele nucleare până în 2022. Diferenţa dintre preţul garantat şi preţul de piaţă, mai mic, este suportat de facturile consumatorilor prin EEG.

Citeste si:  Iohannis: Germania, unul dintre cei mai importanţi parteneri de dialog în interiorul UE

Cu toate acestea, atât valoarea taxei cât şi modul său de repartizare (faptul că unele companii mari consumatoare de electricitate sunt scutite de la plata ei) fac obiectul unor critici aprinse în Germania. Fostul Guvern a încercat să îngheţe creşterea taxei, însă nu a reuşit să adopte acest proiect în Parlament. Angela Merkel, care a făcut din tranziţia la energiile regenerabile un punct important pe agenda sa, a anunţat că reducerea tarifelor la care statul cumpără energia verde va fi o prioritate în cel de al treilea mandat al să (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close