Irimescu (MADR): Comisia Europeană nu a fost de acord cu proiectul privind vânzarea terenurilor către persoane fizice

Oficialii de la Bruxelles nu au acceptat proiectul pe care România l-a prezentat cu privire la vânzarea terenurilor către persoanele fizice, dar au spus că ne vor asista în elaborarea unui document mai bun în acest sens, a declarat, marţi, Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la conferinţa ‘Agri-Business pe profit: Finanţarea afacerilor din agricultură’, organizată la Bucureşti.

‘În ceea ce priveşte vânzarea terenurilor către persoanele fizice, proiectul pe care l-am depus la Bruxelles nu a fost acceptat acolo, în discuţiile pe care le-am avut. Noi propuneam, printre altele, limitarea la 100 de hectare şi experienţă în domeniu de minimum cinci ani. Producătorii au fost de acord cu noi, dar Comisia Europeană are o altă abordare, dar ne-a asigurat că ne vor asista să avem un act acoperitor’, a afirmat Irimescu.

Citeste si:  România nu trebuie să se limiteze doar la consumul propriu

Potrivit proiectului de Lege privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice, acestea vor putea cumpăra terenuri agricole situate în extravilan numai dacă au desfăşurat activităţi agricole pe o perioadă de cel puţin cinci ani şi fac dovada că au cunoştinţe în domeniul agricol,

Arendaşii care doresc să cumpere teren agricol situat în extravilan trebuie să deţină calitatea de arendă pentru terenul respectiv, stabilită printr-un contract de arendă încheiat pe o perioadă de minim 5 ani pentru terenul ce urmează a se vinde şi să fie înregistraţi potrivit art. 1838 din Noul Cod Civil.

Citeste si:  Irimescu (MADR):800.000 de mici fermieri riscă să dispară după eliminarea cotelor de lapte din 2015

În plus, proprietatea persoanei fizice, reprezentând terenuri agricole situate în extravilan, nu poate depăşi 100 de hectare.

Proiectul prevede ca înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole din România, situate în extravilan să aibă loc cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendaşilor, persoane fizice cu vârsta de până la 40 de ani, care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv, precum şi Statul Român, la preţ şi în condiţii egale, în ordinea stabilită prin prezenta lege.

Citeste si:  Senatorii au respins iniţiativa legislativă privind consacrarea zilelor de 21 martie şi 6 mai ca sărbători legale

Totodată, prin proiectul legislativ urma să se creeze Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare care va gestiona întregul proces de vânzare-cumpărare al terenurilor agricole din extravilan.

Reformarea Politicii Agricole Comune /PAC/, microcreditarea pentru investiţiile în agricultură şi plăţile directe şi subvenţiile din agricultură au fost doar câteva dintre temele abordate, marţi, în cadrul conferinţei ‘Agri-Business pe profit: Finanţarea afacerilor din agricultură’, organizată de Grupul de presă Bursa cu sprijinul Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata