Relu Fenechiu le-a prezentat senatorilor PSD un proiect privind construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.000 km

Deputatul PNL Relu Fenechiu le-a prezentat marţi, 16 octombrie, senatorilor PSD un proiect privind construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.000 de kilometri în România până în 2027.

„A apărut o mare deschidere din partea grupului PSD. Este foarte adevărat că mulţi dintre dumnealor ştiau de acest proiect şi de fapt cred că cel mai bine oamenii primesc faptul că acest proiect generează peste 100.000 de locuri de muncă în România. Dacă facem o comparaţie doar cu Roşia Montană, care generează 3.000 locuri de muncă, e ceva. Este important ca, dacă oamenii plătesc nişte taxe, că vorbim de 20 de ani de strâns cureaua, să vadă şi ceva că se realizează în urma acestor taxe şi impozite. S-au redus cu 25% în perioada trecută salariile, nu poate nimeni să ne spună ce s-a întâmplat cu banii aceştia. Acum vorbim de nişte taxe care prin lege se duc într-un sigur loc, în plata construcţiei de autostrăzi”, a declarat Fenechiu, la Palatul Parlamentului.

În opinia fostului ministru al Transporturilor, proiectul este singurul mod prin care România poate avea în următorii ani „o reţea serioasă de autostrăzi”.

„Obiectivul nostru este ca toate municipiile reşedinţe de judeţ din România să fie conectate, la un moment dat, la autostrăzi, dar după părerea mea, acest obiectiv poate fi realizat undeva spre 2040. Sunt câţiva paşi de făcut. Dacă există agreementul din partea grupurilor PNL, PSD şi PC – şi se profilează să existe acest agreement -, cred că Guvernul va trebui să dea două sau trei ordonanţe de urgenţă, pentru că avem nişte chestiuni prinse în bugetul pe anul 2014, pentru a putea demara repede acest proiect şi este nevoie de lansat procedura de achiziţie publică pentru achiziţionarea sistemului de control şi de colectare a taxelor pe traficul greu”, a susţinut deputatul PNL.

Proiectul prezentat marţi de Relu Fenechiu senatorilor PSD prevede construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.000 de kilometri în România până în 2027. Una dintre principalele modalităţi de finanţare a acestei investiţii ar putea fi cea a parteneriatului public-privat, bazat pe plăţi de disponibilitate (plăţi făcute de stat investitorului, condiţionate, în cazul unei autostrăzi, de disponibilitatea acesteia, de numărul de accidente, de întreţinerea pe timp de iarnă – n.r.).

Potrivit proiectului, resursele financiare pentru finanţarea parţială a costurilor de investiţie şi pentru plăţile de disponibilitate trebuie să ofere un flux de venituri predictibil şi sigur, să fie dedicate finanţării programului de autostrăzi prin parteneriat public-privat, să aibă un cost de colectare redus şi un risc de evaziune redus. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.