Mercur poate oferi indicii cu privire la modul în care s-a format Luna

Mercur, cea mai mică şi mai apropiată de Soare planetă din sistemul nostru solar, ar putea oferi indicii cu privire la modul în care s-a format Luna, satelitul natural al Pământului, conform lui Sean Solomon, coordonatorul misiunii Messenger trimisă de NASA pentru studierea planetei Mercur, conform SPACE.com.

 La fel ca şi Luna, Mercur este un corp cosmic teluric, pustiu şi lipsit de atmosferă, deşi este puţin mai mare decât satelitul Pământului. Sean Solomon a formulat ideea de a ne folosi de planeta Mercur pentru a afla mai multe despre Lună cu ocazia conferinţei Origin of the Moon (Originea Lunii), desfăşurată în cadrul Royal Society.

Deocamdată nu există nicio teorie care să acopere toate aspectele şi să răspundă la toate întrebările cu privire la modul în care s-a format Luna. Cea mai populară dintre teoriile existente susţine că Luna s-a format în urma unei ciocniri între Pământ şi o ipotetică planetă denumită Theia, coliziune ce a avut loc acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Luna s-ar fi format din materia ejectată în spaţiu şi rămasă pe orbita Pământului după acest impact catastrofal.

Sonda Messenger, sondă aflată într-o misiune cu un buget de 446 de milioane de dolari, a încheiat cartografierea suprafeţei planetei Mercur în luna martie a acestui an. Sonda a fost lansată în 2004 şi a ajuns pe orbita lui Mercur în 2011.

În urma examinării datelor adunate de sondă oamenii de ştiinţă au remarcat o serie de similarităţi uimitoare între Lună şi Mercur, în special în ceea ce priveşte istoria lor geologică. „Mercur şi Luna par să aibă istorii foarte asemănătoare”, susţine Solomon, care este şi director al Lamont-Doherty Earth Observatory din cadrul Universităţii Columbia din New York.

Această concluzie poate părea ciudată având în vedere faptul că despre Mercur se crede că s-a format din materia care compunea discul de gaz şi praf cosmic rămas în jurul Soarelui după aprinderea acestei stele şi nu în urma unui impact aşa cum ar fi apărut Luna, a mai adăugat Solomon.

La fel ca şi în cazul Lunii, o parte din suprafaţa planetei Mercur este un teren aproximativ plat. Pe Mercur, aceste „câmpii” acoperă 27% din suprafaţa planetei, în timp ce pe Lună întinderea este de aproximativ 16%. Oamenii de ştiinţă susţin că aceste zone plane, de pe ambele corpuri, s-au format în urmă cu miliarde de ani din erupţiile vulcanice care au acoperit suprafeţele respective cu lavă cu vâscozitate redusă care a inundat efectiv depresiunile şi a acoperit vechile cratere.

Topografia şi vârsta acestor platouri de pe Marte şi Lună sunt foarte apropiate. Acest lucru înseamnă că „ambele corpuri au trecut prin puternice explozii vulcanice care au produs depozite piroclastice şi sticlă piroclastică”, a declarat Solomon. Sticla vulcanică constă în roci topite care apoi s-au răcit şi solidificat.

Sticlele vulcanice selenare sunt, însă, în principal bazaltice din punct de vedere chimic şi au un colorit mai închis decât restul rocilor din zonă. Pe Mercur aceste sticle sunt mai roşiatice decât restul rocilor de la suprafaţă.

În pofida diferenţelor, este important faptul că „în erupţiile vulcanice exista un conţinut suficient de substanţe volatile în magmă pentru a se produce sticlele vulcanice”, a mai susţinut Solomon, adăugând că „substanţele volatile” sunt de fapt gaze care se degajă din magmă extrem de uşor. Iar similarităţile dintre Lună şi Mercur nu se opresc aici.

Ambele corpuri au depozite de gheaţă în zonele polare, depozite formate în medii de permanentă umbră, unde gheaţa rezistă de milioane de ani. În plus, conform lui Solomon, Mercur şi Luna au puternice diferenţe între emisfere. În timp ce câmpiile bazaltice predomină pe faţa selenară îndreptată spre Pământ, faţa nevăzută a Lunii este acoperită aproape complet de cratere.

„Luna are de asemenea şi o concentraţie remarcabilă de elemente care produc căldură pe faţa îndreptată spre Pământ, existând presupunerea că această emisferă a fost mai caldă pentru o mai lungă perioadă de timp. Există probabil şi diferenţe de ordin chimic între faţa văzută şi cea nevăzută a Lunii”, a declarat Solomon.

Pe Mercur se observă de asemenea importante diferenţe între emisfere: majoritatea câmpiilor sale vulcanice se află în emisfera nordică.

În afara diferenţelor evidente dintre cele două corpuri – aşa cum ar fi faptul că Mercur are un câmp magnetic global, o densitate mai ridicată, o abundenţă de elemente volatile, aşa cum este sulful, are mai puţin fier la suprafaţă, în special în silicaţii din crustă – ceea ce indică faptul că procesele care s-au produs în interiorul ambelor corpuri au fost foarte diferite.

Solomon atrage atenţia însă asupra lucrurilor comune din evoluţia geologică a celor două corpuri.

Similarităţile izotopice incredibile dintre Pământ şi Lună par să contrazică teoria impactului. Dacă un obiect de dimensiuni mari a lovit Pământul şi avea o compoziţie diferită de cea a planetei noastre, atunci de ce Terra şi Luna sunt atât de similare din punct de vedere al rocilor. O mostră prelevată de pe Mercur, dintr-un meteorit desprins de pe această planetă sau în urma unei viitoare misiuni, ne-ar ajuta să rezolvăm această dilemă.

Dacă Mercur se va dovedi a fi izotopic similară cu Pământul, înseamnă că majoritatea materiei din discul de praf şi gaze rămas de după aprinderea Soarelui avea aceleaşi caracteristici izotopice – iar obiectul care s-a ciocnit de Pământ şi a dus la apariţia Lunii au avut o componenţă similară.

Acest scenariu are însă o problemă: planeta Marte. Marte este din punct de vedere izotopic diferită faţă de Pământ. Dacă ipotetica planetă Theia ar fi avut compoziţia izotopică a lui Marte, izotopii de oxigen de pe Pământ şi Lună ar fi fundamental diferiţi.

Dacă însă Mercur se dovedeşte a fi similară cu Pământul, acest lucru poate implica faptul că a existat un proces care a dus la omogenizarea izotopilor tuturor planetelor dintre Soare şi Marte – iar „în prezent aceasta este marea întrebare”, a susţinut Jay Melosh, profesor de ştiinţe planetare la Universitatea Purdue. „Dacă a existat un astfel de proces, atunci Theia ar fi putut să aibă o compoziţie izotopică aproape identică cu Pământul şi toate nelămuririle noastre cu privire la cauzele pentru care Luna şi Pământul sunt atât de similare din punct de vedere izotopic se vor evapora. Acest proces, în mod evident, nu a cuprins şi planeta Marte, dar ar cuprins planetele aflate în proximitatea Soarelui”, a mai adăugat el. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.