Dacian Cioloş: PAC oferă instrumente pentru a sprijini producţia de lapte în zonele de munte

Politica Agricolă Comună (PAC) prevede instrumente şi oferă statelor membre o marjă de manevră pentru a oferi sprijin specific în vederea menţinerii producţiei de lapte în zonele caracterizate de constrângeri naturale specifice, inclusiv în zonele de munte, a afirmat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, într-un răspuns oferit europarlamentarului PSD Viorica Dăncilă, care a interpelat Comisia Europeană cu privire la măsurile pe care le are în vedere pentru a sprijini producătorii de lapte din zonele de munte.

În baza noilor dispoziţii privind plăţile directe, statele membre pot decide să aplice alte sisteme, cum ar fi plăţi legate de constrângeri naturale, şi sprijin cuplat facultativ, pentru a direcţiona ajutorul către zonele defavorizate, se arată într-un comunicat remis marţi de biroul de presă al PSD.

Noile norme, privind dezvoltarea rurală, permit statelor membre să elaboreze programe specifice pentru a aborda provocări specifice, inclusiv producţia de lapte în zonele defavorizate. Intensitatea ajutorului pentru investiţiile din agricultură în zonele cu constrângeri naturale poate fi majorată cu 20%, în comparaţie cu alte zone.

Producătorii de lapte din zonele montane pot primi o plată care să reflecte pierderile de venituri şi costurile suplimentare pe care le presupune producerea laptelui în regiunile respective.

Noul regulament, privind calitatea, a introdus termenul de ‘produs montan’ ca menţiune de calitate facultativă. Totul pentru a oferi producătorilor din zonele de munte un instrument eficient pentru o mai bună comercializare a produselor lor şi pentru a reduce riscurile de confuzie în rândul consumatorilor în ceea ce priveşte originea produselor.

Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă a fost interesată şi de protejarea acestor regiuni de munte, defavorizate şi ultraperiferice, astfel încât să se poată evita renunţarea la creşterea animalelor şi a producţiei de lapte.

Tendinţa unor producători de lapte din zonele de munte şi regiunile ultraperiferice de a renunţa la agricultură, datorită eliminării sistemului de cote pentru lapte, are efecte asupra întregii pieţe europene a laptelui, iar producătorii din aceste zone sunt cel mai grav afectaţi, deoarece oportunităţile de creştere rezultate în urma liberalizării nu pot fi valorificate în aceste regiuni, avertizează Viorica Dăncilă.

Eurodeputata argumentează că agricultura practicată în aceste regiuni contribuie în mod semnificativ la conservarea şi protejarea peisajului rural şi a biodiversităţii, precum şi la limitarea pericolelor naturale, constituind baza pentru o dezvoltare regională de succes, fără de care alte domenii economice, în special turismul, nu se pot dezvolta. În interpelarea sa, Dăncilă evidenţiază şi faptul că producţiile de lapte sunt mult mai mari în aceste regiuni decât în regiunile situate în locuri mai favorabile şi reprezintă cea mai importantă ramură a producţiei agricole. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.