Ziua internaţională a balbuţiei: Un nou studiu pune la îndoială abordările clişeu

Balbuţia – sau mai popular bâlbâiala – afectează între 4 şi 5 la sută dintre copii, dispărând la vârstă adultă în 8 cazuri din 10. Afecţiune de origine multifactorială, balbuţia mai este încă percepută ca o problemă de ordin psihologic, informează cotidianul francez Le Figaro.

 Considerată de multe ori o problemă ce ţine de vorbit, balbuţia alterează fluiditatea cuvintelor şi implicit a comunicării. În majoritatea cazurilor, ea apare la persoane extrem de tinere, dar poate surveni şi la vârstă adultă, în special ca urmare a unor traumatisme.

În Franţa, există circa 600.000 de persoane care suferă de balbism. Ziua internaţională a balbuţiei, marcată la 22 octombrie, constituie o bună ocazie pentru a cunoaşte mai bine acest handicap şi abordările posibile.

‘Vorbitul poate fi comparat cu scrierea’, explică Marie-Claude Monfrais-Pfauwadel, medic specialist în balbism. ‘Iniţial, scrierea este haotică, însă ea se poate fluidiza pentru a deveni automată, când te gândeşti la ce scrii, nu la gesturile scrierii’, precizează specialista.

Vorbitul reprezintă, de fapt, o sumă de mişcări produse de muşchii gurii, feţei şi laringelui, mişcări care necesită o mare rapiditate de execuţie şi o excelentă sincronizare pentru a produce sunetele. Astfel, balbuţia mai poate fi considerată o problemă locomotorie. La unele persoane bâlbâite, monitorizarea activităţii musculare atestă ‘mioclonii’ ale laringelui, mai exact contracţii musculare involuntare, care perturbă vorbitul.

Cercetări în domeniu, din ce în ce mai numeroase în ultimii 20 de ani, au permis mari progrese în ceea ce priveşte înţelegerea cauzelor ce stau la originea balbuţiei. Mai multe studii au arătat că există în mod clar o componentă genetică în apariţia acestei boli. Desigur, nu există o genă a bâlbâielii, însă oamenii de ştiinţă au identificat deja mai multe zone cromozomiale care ar putea avea un rol în dezvoltarea bolii.

Astfel, balbuţia ar fi rezultatul unor numeroase interacţiuni între mai multe gene, dar şi cu mediul în care se dezvoltă copilul. ‘Nu te naşti bâlbâit, ci cu o predispoziţie la bâlbâială’, insistă Monfrais.

Specialiştii în domeniul neuroştiinţei au adus multe elemente noi pentru înţelegerea balbuţiei. ‘Cauza primară a acestei afecţiuni este legată de capacitatea creierului de a trata vorbirea şi limbajul’, explică Luc de Nil, profesor la Departamentul pentru patologia vorbirii şi limbajului din cadrul Universităţii din Toronto. Astfel, s-a putut constata: creierul persoanelor bâlbâite prezintă diferenţe în acelaşi timp anatomice şi funcţionale comparativ cu cel al persoanelor nebâlbâite. ‘La persoanele cu balbuţie a fost remarcată o hiperactivitate cerebrală în special în momentul în care acestea iau cuvântul’, detaliază Luc De Nil.

Un studiu publicat recent de echipa profesorului De Nil a dezvăluit că structura creierului este modificată în cazul copiilor care suferă de balbuţie. În unele zone cerebrale, proporţia de materie cenuşie /stratul extern al creierului/ ar fi mai puţin densă, iar conexiunile neuronale – mai puţin eficace. Urmează ca oamenii de ştiinţă să explice legătura care există între aceste modificări şi mecanismele balbuţiei.

Depăşirea balbismului depinde de numeroşi factori, în special de istoricul pacientului şi de vârsta lui. Tehnicile de reeducare practicate de ortofonişti specializaţi sunt o primă soluţie în majoritatea cazurilor.

Aceste tehnici pot fi acompaniate de terapii cognitiv-comportamentale, care au drept scop ajutorarea persoanei în a-şi depăşi stresul şi jena pe care aceasta o dezvoltă adesea ca urmare a respectivului handicap. În condiţiile în care balbismul este acompaniat de perturbări de atenţie, un tratament medicamentos poate fi luat în calcul.

‘Asociaţiile şi grupurile de pacienţi constituie de asemenea forme preţioase de ajutor pentru a beneficia de un sfat sau de un sprijin concret. Mai multe persoane cu balbuţie au creat chiar şi bloguri, uneori şi filme, pentru a comunica pe marginea handicapului lor şi a ieşi din izolarea pe care acesta o poate provoca’, subliniază Marie-Claude Monfrais, citată de Le Figaro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.