Furtuna puternică din nordul Europei provoacă primele victime în Olanda şi Marea Britanie

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa în Olanda şi Marea Britanie, ca urmare a intemperiilor înregistrate în partea de nord a Europei şi insulele britanice, transmite luni agenţia EFE.

În Olanda, la Amsterdam, o femeie şi-a pierdut viaţa, fiind lovită de un copac care s-a prăbuşit peste ea în timp ce mergea pe stradă. De asemenea, în acelaşi oraş, un bărbat care se afla într-un autoturism şi-a pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit peste maşină.

Şi în Marea Britanie, două persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii de arbori, la Watford (34 km nord-est de Londra) şi la Hever, în comitatul Kent (sud-est de Londra). Totodată, echipele de salvare britanice sunt în căutarea unui copil de 14 ani dat dispărut pe o plajă din Newhaven (sud-estul Angliei).

Furtuna puternică a afectat Marea Britanie, dar şi partea de nord a Franţei, Belgiei şi Olandei.

În Marea Britanie, intemperiile, considerate cele mai grave din ultimii ani, au fost însoţite de rafale de vânt cu viteza de 160 kilometri pe oră, afectând peste 220.000 de locuinţe care au rămas fără electricitate. Cel puţin 130 de curse aeriene au fost de asemenea anulate pe aeroportul londonez Heathrow, precum şi numeroase curse feroviare şi rutiere.

În Olanda, în partea de vest a fost emisă alertă roşie de furtună, iar în cea mai mare parte a Belgiei s-a decretat alertă portocalie de vânt, rafalele urmând să înregistreze între 100 şi 120 de kilometri pe oră, după cum au indicat agenţiile meteorologice naţionale KNMI şi respectiv IRM. În Olanda, vântul puternic a cauzat perturbări ale traficului rutier, maritim şi aerian, obligând la închiderea sau reducerea curselor feroviare, precum şi a plecărilor spre insulele Wadden.

În Belgia nu s-au înregistrat răniţi în urma intemperiilor, dar s-au produs pagube materiale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.