Antonescu: Nu exclud o candidatură a lui Ponta la Preşedinţie, nemaiputând vorbi atunci de USL

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat luni, 28 octombrie, că nu exclude o candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, punctând că în această situaţie „nu se mai poate vorbi de USL”.

El a fost întrebat dacă reforma constituţională este posibilă până la anul, la alegerile prezidenţiale şi ce se va întâmpla în situaţia în care premierul Victor Ponta va candida la acest scrutin.

„Competiţia este mama progresului sau, cum se spunea, este sursa progresului. Doar nu o să candidez singur. Pentru asta ne-am luptat, ca să putem candida mai mulţi, ca să fie democraţie. (…) Apropo de participarea concomitentă a mea şi a dl Ponta la alegerile prezidenţiale la anul, nu ştiu. Deocamdată ştiţi care este poziţia noastră oficială. Dl Ponta este prim-ministru şi pare destul de ocupat, credeţi-mă, în această situaţie, eu sunt candidat oficial al Uniunii. Într-un an de zile se pot întâmpla multe în viaţa aceasta şi în politică. Nu exclud o asemenea variantă, nemaiputând vorbi atunci de Uniune, dar nu văd niciun element de dramatism”, a răspuns Antonescu, la o dezbatere organizată la Institutul Polonez de Relaţii Internaţionale.

El a subliniat că, pentru revizuirea Constituţiei, în prezent, referendumul trebuie să întrunească jumătate plus unu din voturile cetăţenilor români, arătând că „apetitul electoral” al românilor este scăzut.

„În sensul acesta, noi avem de ales fie să supunem Constituţia unui referendum care să fie invalidat pentru că nu a întrunit 50% plus unu prezenţă, fie să avem răbdare să treacă acest an şi să supunem proiectul noii Constituţii unei judecăţi populare care să aibă sens”, a spus Antonescu, amintind de decizia CCR în privinţa legii privind scăderea pragului de prezenţă pentru validarea referendumului.

Preşedintele Senatului efectuează începând de luni până miercuri o vizită oficială în Polonia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!