Dan Berindei: Fără limbă, fără istorie, fără geografie nu mai eşti fiul acestui pământ

Academicianul Dan Berindei, care împlineşte duminică, 3 noiembrie, 90 de ani, a acordat un interviu AGERPRES în care vorbeşte despre locul pe care ar trebui să-l ocupe istoria în şcoală, despre momentele grele prin care a trecut în timpul comunismului, dar şi despre optimismul său în ceea ce priveşte tânăra generaţie care are şansa schimbării în bine a României.

AGERPRES: Domnule academician Dan Berindei, împliniţi, în curând, o frumoasă vârstă. Ce sentimente vă încearcă?

Dan Berindei: Este un sentiment foarte ciudat. Mi se pare că este normal, deşi realizez că nu este chiar normal. Nu au toţi acest noroc, această şansă. Asta-i situaţia. O accept cu plăcere şi cu dorinţa sinceră de a merge mai departe, cât s-o mai putea.

AGERPRES: Istoria, pe care aţi slujit-o toată viaţa, v-a marcat adeseori. În ce moment i-aţi simţit implacabilul? Cum e să faci placheuri sau să cari fier vechi, după ce ai făcut cercetare? Ori să ţi se nască fetiţa în închisoare şi să n-o poţi vedea până la un an?

Dan Berindei: Da, mi s-au întâmplat lucruri foarte neplăcute, ca să nu zic mai rău. Pe de altă parte, cum să vă spun, mă uit acum înapoi. Nu mă uit cu mânie, ci cu foarte mare interes. Reanalizez tot ce a fost. Şi, mai ales, trebuie să spun că, de pildă, la cooperativa unde m-am dus şi am făcut milioane de placheuri pentru cetăţenii României am avut un contact direct cu nişte oameni simpli, dar adevăraţi, pe care nu-i uit nici astăzi. Era un lucrător, cel mai bun dintre noi, pentru că noi ceilalţi eram aruncaţi de soartă acolo, un adventist, care lucra la cooperativă, pentru că acolo putea lipsi sâmbăta.

Era un om absolut deosebit şi cu un comportament foarte corect. Un muncitor adevărat, din toate punctele de vedere. Sau era, de pildă, bietul nea Gogu. Un şofer de taxi, avusese un accident, i se tăiase o mână şi n-a mai putut să fie şofer şi a ajuns la cooperativă, dar aici pe capul lui erau toate greutăţile, pentru că i se spunea: ‘Ai o singură mână, deci trebuie să lucrezi înzecit’. Mai era încă o doamnă, care avea soţul închis, eu aveam soţia închisă, se recalificase, cum mă recalificasem şi eu.

Am cunoscut poporul român, pentru că trăisem aşa, aproape într-un turn de fildeş al meseriei mele. Atunci m-am lovit concret de ea. Sigur că pentru mine a fost foarte greu, pentru că, la început, timp de doi ani şi jumătate am fost cu un singur de copil, doi ani şi ceva şi apoi am luat-o şi pe fetiţă, născută la închisoare, după 11 luni. Ei, n-a fost un lucru uşor pentru un bărbat care trebuia să şi muncească, să aibă grijă să-şi crească copii. Asta este important, repet, nu mă uit înapoi cu mânie, cu supărare. Caut să-mi explic tot ce s-a întâmplat şi atât. Şi iau partea bună, pentru că tot lucrul rău are şi o parte bună.

AGERPRES: Spuneaţi, într-un interviu acordat Eugeniei Vodă, că fiul dumneavoastră Mihnea şi astăzi vă mai aminteşte de grişul acela din fiecare seară. Mai vorbiţi cu Mihnea?

Dan Berindei: Da, Mihnea e aici în Bucureşti. O să vină şi el la sărbătorirea mea. Acum e şi el pensionar, vremea trece. Au trecut de atunci 60 de ani.

AGERPRES: Se întoarce definitiv în România?

Dan Berindei: El navighează între România şi Franţa. Aşa că asta e viaţa.

AGERPRES: Care este domnule profesor şansa omului faţă cu istoria? Cât face omul vremile, istoria şi cât este sub vremi?

Dan Berindei: Omul, în orice caz, este sub vremi. Sigur că se zbate, omul este fiinţa care a ieşit din cursul ei normal stabilit de divinitate şi de natură şi care a făcut şi lucruri bune, dar a făcut şi multe lucruri rele, ieşind din ordinea firească. Relaţiile interumane au fost afectate de această ieşire din normalitate, care, pe undeva, poate să fie benefică – s-a mers în mod mult mai rapid, dar nu în mod egal. Au fost uneori inegalităţi frapante, care se produc şi între popoare şi între naţiuni.

Într-un viitor ar trebui ca lucrurile să se echilibreze cât de cât şi o asigurare a unei existenţe decente pentru toţi este, după mine, obligatorie. Şi istoria ne dă lecţii în privinţa aceasta. Şi lecţii ale greşelilor şi lecţii ale unor momente benefice, de mers înainte, de progres, de colaborare, de solidaritate fiindcă, în bună măsură, relaţia interumană este esenţială. Iar acum suntem în epoca mondializării în care relaţia este dincolo de relaţiile între oameni, este una între toţi locuitorii acestei planete, care, dacă nu ajung la nişte soluţii unanim acceptate şi nu le aplică, merg spre pieire.

AGERPRES: În perioada dinainte de ’89 li s-a cerut istoricilor să modifice, să cosmetizeze istoria. Aţi fost pus în această situaţie? Cunoaşteţi astfel de cazuri?

Dan Berindei: Trebuie să spun următorul lucru: aici este şi puţină, hai să spui aşa, legendă. Evident că eram sub impactul şi presiunea unei ideologii. Dar, în general, pentru istoricii serioşi, din fericire majoritatea erau serioşi, erau pur şi simplu nişte pilule care se auto-administrau şi cititorului prin câte un citat care, de obicei, era alcătuit din locuri comune. Nişte citate care spuneau adevăruri unanim acceptate.

AGERPRES: Citate din liderii politici de atunci?

Dan Berindei: Din liderii de atunci, din Karl Marx, din Engels, din Lenin, din mai ştiu eu ce. Dar, pe de altă parte, trebuie să spun că trupul principal al istoriei n-a fost afectat. A fost, într-adevăr, faza de început în care domina Mihail Roller în care s-a exagerat cu factorul slav ş.a.m.d. Dar, după aceea, s-a regăsit o formulă de echilibru şi totodată s-au putut repune personalităţile la locul lor. Am trăit şi faza în care a vorbi de bine un domnitor era nenorocire. Trebuia să eviţi un domnitor, fiind silit să-i pui un epitet neplăcut. Ei, bine, faza aceasta a fost depăşită şi s-a putut intra în normalitate în privinţa aceasta.

În general, s-au construit foarte multe lucrări temeinice, s-au publicat izvoare. Eram în fond precum cei care construiau o piramidă. Munca noastră era destul de forţată, cu planuri riguroase, amenzi foarte grave dacă întârziai şi câteva zile cu predarea de lucrări. Lucrurile acestea au asigurat o anumită disciplină, iar partea ideologică a fost respinsă. Ca să faci o ediţie a doua a unei lucrări din vremea aceea e cel mai simplu lucru. Ai de scos nişte citate, nici nu se remarcă faptul de a le fi scos, pentru că ele erau marginale. Unii îşi puneau citate de la început până la sfârşit. Asta e cu totul altceva. Dar, în general, s-a lucrat onest.

AGERPRES: Şi istoria contemporană?

Dan Berindei: Sigur că partea poluată a fost istoria contemporană. Pentru că acolo partidul era pus pe primul loc… Acolo a fost o distorsionare gravă. Dar pentru Istoria Veche, Istoria Medie şi Istoria Modernă, în general, s-a putut păstra un echilibru, la un moment dat. Sigur că au fost şi faze tare neplăcute. Le cunosc pe pielea mea. Critici severe în „Lupta de clasă” sau în „Scânteia”, care, pe vremea aia, nu erau numai critici. Te aşteptai a doua zi să zbori din institut sau chiar să nimereşti undeva după gratii. Dar, repet, totuşi s-a putut lucra, pentru că era şi aceasta o muncă obligată. N-o puteai evita. Şi, deci, cei care erau serioşi lucrau serios.

AGERPRES: Care este rolul istoriei astăzi? Ce istorie mai studiază copiii noştri în şcoli?

Dan Berindei: Trebuie să spun că astăzi istoria este într-o situaţie tragică. Şi nu este numai un fenomen înregistrat doar în ţara noastră, ci unul general. Diferenţa este că la marile naţiuni, la statele de sute de ani, acest fapt nu are importanţă, pentru că lucrurile au fost aşezate de generaţii după generaţii. Noi încă suntem ca mustul care fierbe. Noi mai avem nevoie de istorie pentru a ne desăvârşi ca popor, ca naţiune mai ales. Lipsa ei este foarte gravă.

Numărul de ore a scăzut până la dispariţie, la anumite clase chiar nu se mai predă istoria. Şi este şi această metodă, să-i spunem sociologizantă a istoriei, şi această ignorare a cronologiei, tratare problematică segmentată, care nu numai că nu e întâmpinată cu plăcere de copii, de elevi, dar e primită chiar cu neplăcere. Ori lucrul acesta e foarte grav.

AGERPRES: Cum era pe vremea dumneavoastră?

Dan Berindei: Pentru generaţia mea, istoria era o poveste plăcută. Era o materie la care îţi făcea plăcere să mergi. Ei, astăzi nu mai este aşa, pentru că însăşi metoda de predare este cam nepotrivită ca să spun aşa şi, pe de altă parte, e şi mult, dar într-un timp foarte scurt pentru predare şi pentru asimilare. E o problemă gravă aceasta, a situaţiei în care se găseşte istoria astăzi. Dar dezbatem şi sperăm.

Am şi adresat o jalbă către miniştrii noştri de resort, care au promis că se vor strădui, deşi ei sunt supuşi unor presiuni din partea tuturor materiilor şi e foarte greu să găseşti un echilibru. Măcar într-o perspectivă să se ajungă totuşi ca istoriei să i se redea un statut, care este un lucru necesar nu pentru istorie în sine, ci pentru formarea cetăţenilor. Pentru că noi trebuie să ţinem seama că şcoala trebuie să formeze cetăţeni ai acestei ţări. Din păcate, acest lucru nu se prea mai întâmplă.

AGERPRES: Vorbind de cetăţeni, care este liantul, domnule profesor, care ţine unită o ţară, care face ca un popor să nu se transforme în populaţie?

Dan Berindei: Istoria este unul dintre lianţi şi limba, geografia. De pildă, la Bacalaureat s-a spus că alegi dinte aceste discipline. Nu se poate. Toate sunt importante. Fără limbă, fără istorie, fără geografie nu mai eşti fiul acestui pământ. Nu ştii nimic. Istoria este o materie care trebuie neapărat cunoscută cu plăcere de către elevi. Repet. Trebuie găsite mijloacele încât elevul să dorească să ajungă mai iute la ora respectivă decât la altă materie.

AGERPRES: În acest caz, mai putem vorbi azi de patriotism?

Dan Berindei: Nu, din nefericire. Pentru că şi lucrul ăsta se cultiva în şcoală. Eu am făcut şcoala în timpul monarhiei, în vremea lui Carol al II-lea. Fiecare zi de şcoală începea cu Imnul şi, cum să spun, erau zile care nu erau sărbători naţionale, de pildă 24 Ianuarie nu se serba oficial, nu se întrerupeau cursurile. Dar, totuşi, în şcoli, de la ora 11,00, se întrerupeau ultimele două ceasuri, ne invitau în sala de festivităţi şi acolo un profesor ne ţinea un discurs despre 24 Ianuarie.

Şi vă asigur că, după opt ani în care în fiecare an se întâmpla lucrul ăsta, eu voi şti ce e 24 Ianuarie până pe lumea ailaltă. Astăzi, opriţi oameni pe stradă şi întrebaţi-i şi eu vă garantez că cel mult 10% vor ştii semnificaţia acestei date, iar 90% habar n-au. Este un lucru extrem de grav, pentru că a fost un moment de identitate al devenirii unui popor, care nu trebuie neglijat.

AGERPRES: Cunoscând preocupările dumneavoastră pentru perioada paşoptistă, vă întreb: are România şanse pentru o generaţie precum aceea paşoptistă acum în secolul al XXI-lea?

Dan Berindei: Eu sper că această generaţie va apărea dintre tinerii pe care i-am întâlnit, care au dorinţa de a face ceva, de a contribui la ridicarea României şi care nu se limitează la a imita mecanic. Dar ştiţi ce se întâmplă? Din nefericire, există două timpuri: timpul nostru individual şi timpul istoric, care e mai pretenţios, mai de durată. Anumite procese trebuie să dureze. Noi am dori să le prindem în viaţa noastră. Uneori le prindem, alteori nu. Totuşi, eu rămân un optimist.

AGERPRES: Aveţi un mesaj pentru tinerii care se dedică astăzi istoriei?

Dan Berindei: Nu ştiu câţi se vor mai apuca în viitor de istorie. Dar, oricum, este o profesiune căreia m-am dăruit. De la 13-14 ani am dorit să fiu istoric şi am fost constant în această dorinţă şi în acest sentiment. Le urez să aibă aceleaşi sentimente, dacă vor să se apropie de ea. Să dorească s-o slujească, pentru a putea s-o slujească. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata