FMI: România a îndeplinit toate criteriile pentru finele lunii septembrie

0

Programul cu România se menţine în parametri şi toate criteriile pentru finalul lunii septembrie au fost îndeplinite, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Delegaţiei Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Andrea Schaechter.

Timp de două săptămâni, Misiunea FMI a efectuat la Bucureşti prima evaluare a noului acord cu România, s-a ajuns la un acord tehnic, iar evaluarea trebuie aprobată de Board-ul FMI.

Schaechter a precizat că a fost revizuită în sus cu 0,2 puncte procentuale prognoza de creştere economică pentru 2013, la 2,2 %, dar cererea internă se menţine încă slabă, ceea ce conduce la o ajustare a deficitului de cont curent pentru 2013 la 1,2% din PIB.

Dezinflaţia a fost mai puternică decât se estima şi reflectă scăderea preţurilor produselor agroalimentare, iar proiecţia de inflaţie pentru 2013 este de 2%.

Pentru 2014, estimările indică un avans al PIB de 2,2% şi un deficit de cont curent de 1,8%.

Oficialul FMI a mai spus că ţinta de deficit bugetar pentru septembrie 2013 a fost îndeplinită, precum şi ţinta de arierate ale administraţiei publice locale, dar veniturile bugetare au fost sub program, reflectând cererea slabă, dar mai ales profitabilitatea slabă a economiei, mai ales a sectorului bancar. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.