Practica spirituală a iertării

Atunci când Iisus Hristos era răstignit pe cruce, el se ruga la Dumnezeu pentru cei care urmau să-l omoare cu cuvintele „Iartă-i Doamne, căci ei nu ştiu ce fac!”.

Se spune că Buddha îşi petrecea două ore în fiecare zi numai pentru a-şi cere iertare în inima sa tuturor fiinţelor lumii.

Atunci când Dalai Lama a fost întrebat care a fost cel mai greu moment pe care l-a trăit în timpul prigonirii sale de către autorităţile chineze, care au omorât peste un milion de tibetani, el a răspuns că cel mai greu a fost atunci când era pe punctul să-şi piardă starea de compasiune pentru cei care îi persecutau poporul şi pe el însuşi.

Câţi dintre oamenii „moderni şi civilizaţi” mai înţeleg însă asemenea atitudini? Câţi dintre noi mai suntem conştienţi de valoarea şi importanţa fundamentală a atitudinii de A IERTA? Iertarea este considerată astăzi mai degrabă o slăbiciune, iar cei mai mulţi cred că rezolvarea cea mai eficace a unui prejudiciu ce le-a fost adus este răzbunarea. Dar cel mai adesea răzbunarea atrage după sine, de fapt, un conflict şi mai mare şi astfel această escaladare pare fără de sfârşit.

La o analiză atentă se pare că tocmai lipsa capacităţii de a ierta a devenit una dintre cele mai răspândite „boli” ale oamenilor din societatea noastră. Aceasta este valabil nu doar în sensul figurat al cuvântului, ci chiar în sensul său propriu, pentru că – aşa cum dealtfel s-a constatat cu claritate din punct de vedere medical sau chiar social – atunci când nu iertăm, aceasta realmente ne poate ucide, atât prin bolile trupeşti pe care le generează, cât şi prin alterarea insidioasă, dar devastatoare a relaţiilor noastre şi a mediului în care trăim.

În general, aşa-zisul om „civilizat” al zilelor noastre nu mai cunoaşte valoarea profundă a Iertării, în primul rând pentru că această valoare nu mai este cultivată suficient în educaţia noastră. Trăim într-o lume a competiţiei acerbe, a judecăţii critice şi a orgoliului afişat la vedere de către cei „puternici”.

De aceea acum, poate mai mult ca niciodată, este necesar să retrezim înţelepciunea tradiţiilor spirituale autentice, care spun că nu vom putea accede niciodată la o stare de echilibru, fericire şi pace (interioară sau exterioară) fără să fi înţeles în prealabil legile fundamentale ale iubirii, iertării, umilinţei şi non-violenţei. Aceste valori etice şi morale au făcut parte dintre coordonatele esenţiale ale vieţii în toate tradiţiile spirituale ale omenirii şi tocmai îndepărtarea societăţii actuale de aceste valori fundamentale a adus-o într-o etapă critică, foarte periculoasă.

Principiile înţelepciunii afirmă că lumea exterioară este doar o reflexie a stării noastre interioare. La aceeaşi concluzie a ajuns şi ştiinţa modernă (în special fizica cuantică), afirmând că Universul este de fapt o gigantică hologramă – în care caracteristicile întregului sunt perfect echivalente şi reproductibile în fiecare parte a sa -, al cărei substrat este conştiinţa. Din acest motiv, din punct de vedere spiritual întreaga responsabilitate faţă de evenimentele din jurul nostru revine într-o foarte mare măsură fiecăruia dintre noi, exact prin asumarea stării interioare cu care abordăm realitatea.

Calea spirituală constă pentru fiecare tocmai în efortul de a se transforma în mod conştient pe sine însuşi, de a se aduce în armonie cu Universul şi cu legile sale. Un precept spiritual spune că „Dacă vrei să transformi lumea, începe cu tine însuţi”. Din păcate puţini oameni în ziua de astăzi îşi pun măcar problema de a-şi conştientiza, armoniza şi controla propria stare interioară. Cel mai adesea reperele esenţiale ale vieţii sunt raportate în societatea noastră doar faţă de aspectul trăirii exterioare, în timp ce conştientizarea stării interioare este – practic vorbind – aproape complet ignorată.

Tocmai datorită acestei lipse de educaţie în principiile spirituale mulţi dintre semenii noştri realizează constant anumite greşeli de atitudine care îi conduc inevitabil la suferinţă. Iar una dintre principalele trăsături spirituale pe care este esenţial să o (re)învăţăm este capacitatea de a ierta.

E semnificativ să observăm că mulţi oameni poartă în sufletele lor suferinţe şi răni ale unor greşeli pe care alţii le-au făcut faţă de ei sau ale unor greşeli pe care le-au făcut chiar ei înşişi la un moment dat. Sunt răni care dor, răni care persistă în ciuda anilor care au trecut peste ele, răni care le marchează şi le întristează vieţile.

Însă ceea ce este cel mai dureros este faptul că ei nu pot ierta ceea ce li s-a făcut sau ceea ce au făcut ei înşişi,  şi tocmai de aceea suferinţa lor se stinge foarte greu. „Aş vrea să iert, dar nu pot”, spun ei. Se creează astfel un fel de cerc vicios în care, deşi ar vrea să nu mai sufere, ei nu pot accepta să treacă peste cauza care le-a adus acea suferinţă.

Perspectiva spirituală asupra acestei situaţii este însă complet diferită. Ea afirmă că în realitate problema nu rezidă în greşeala însăşi (de care ne agăţăm la nesfârşit), ci în atitudinea cu care abordăm acea greşeală. Cu toţii am făcut sau încă mai facem anumite greşeli. Acest lucru este într-un anumit sens inevitabil.

Practic, din greşeli învăţăm şi în acest mod cu toţii ne maturizăm în asimilarea lecţiilor esenţiale ale vieţii, mai devreme sau mai târziu. A refuza cu încrâncenare cuiva (inclusiv nouă înşine) dreptul” de a greşi denotă însă o anumită lipsă de perspectivă asupra firescului vieţii, o anumită blocare a viziunii noastre asupra curgerii existenţei.

Merită să ne amintim acel episod biblic în care atunci când fariseii au vrut s-o omoare cu pietre pe femeia adulteră, orbiţi fiind de orgoliul închipuitei lor superiorităţi, Iisus Hristos le-a spus „Să arunce primul cel care n-a greşit niciodată în viaţa lui”.

Desigur că Iertarea nu trebuie înţeleasă într-un mod simplist, ca fiind o acceptare pasivă a oricărei dizarmonii. Bineînţeles că răul exterior trebuie stopat, dar ceea ce scapă adesea înţelegerii este faptul că ceea ce face să reverbereze şi chiar să amplifice un conflict, chiar şi minor, este tocmai starea noastră interioară – adică atitudinea noastră interioară faţă de situaţia care a creat conflictul.

„Atunci când nu răspunzi unui rău cu alt rău, atunci acel rău a murit în lume”, spunea Buddha.

Iertarea este în primul rând o atitudine interioară prin care ne orientăm într-un mod superior faţă de o situaţie care ne afectează, cu scopul de a o armoniza şi transcende. Este important să subliniem că Iertarea nu este o favoare pe care o facem celui iertat, ci este esenţială şi pentru noi înşine. Deşi poate fi mai greu de înţeles, nu faptele sau persoanele sunt cele mai importante, ci atitudinea în sine: să-i poţi ierta pe toţi cei care ţi-au greşit ţie personal, şi chiar şi pe cei care au făcut greşeli ce au afectat mai multă lume şi pe care tu nici măcar nu i-ai cunoscut în mod direct.

Pentru că în realitate totul este Unul, nu există nicio diferenţă între interior şi exterior, nu este nicio diferenţă între tine şi lumea din jurul tău. Ca o dovadă în acest sens, este de remarcat faptul că atunci când nu putem ierta ceva, noi suntem cei care ne îmbolnăvim. Motivul este acela că nemulţumirea şi ranchiuna ne pun în rezonanţă cu energiile supărării şi mâniei, care în felul acesta se amplifică şi se acumulează în fiinţele noastre.

Atunci când nu putem ierta pe cineva, dacă ne vom gândi mai profund, vom înţelege că de fapt noi nu reuşim să facem aceasta, pentru că modul nostru subiectiv de a fi nu poate încă integra acel aspect al realităţii şi, ca urmare, aceasta ne menţine într-o stare de separare şi dezbinare faţă de propria noastră natură esenţială, care este totuşi în mod implicit conectată la coerenţa şi armonia universală. Nu putem fi noi înşine cu adevărat dacă rămânem doar individualităţi separate. Ne descoperim propria natură reală numai prin unitatea şi fuziunea la nivel de conştiinţă cu Totalitatea.

Atunci când înţelegi că eşti în esenţă una cu Lumea, a iubi lumea întreagă, cu absolut toate aspectele ei, devine echivalent cu a te iubi pe tine însuţi. În realitate nimic nu se petrece cu adevărat „în afară”, ci totul este doar „în tine”.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.