Numărul bugetarilor nu poate creşte decât în cazuri temeinic justificate în 2014; salariile ar putea fi majorate cu indicele inflaţiei

Operatorii economici din sectorul de stat nu vor putea majora anul viitor numărul de personal, decât în cazuri temeinic justificate, conform proiectului Legii bugetului de stat pe 2014, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

‘În cazuri temeinic justificate şi numai cu aprobarea Guvernului prin memorandum sau a consiliului local, judeţean, ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al acestor operatori economici se pot propune: creşterea numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014, faţă de cel realizat în anul precedent, cu încadrarea în cel aprobat, şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, peste limitele de cheltuieli determinate, în cazul în care se justifică, din punct de vedere economic, extinderea activităţii şi a producţiei ce urmează a se realiza; majorarea cheltuielilor de natură salarială peste limitele de cheltuieli determinate, ca urmare a creşterii numărului de personal în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat, şi pentru care cheltuielile de natură salarială au fost aprobate pentru o fracţiune din an’, se spune în proiect.

De asemenea, în cazuri temeinic justificate şi în condiţiile extinderii activităţii, organul de specialitate al administraţiei publice centrale coordonator poate aproba creşterea numărului prognozat de personal, aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, sau a cheltuielilor cu salariile şi a câştigului mediu corelat cu creşterea productivităţii muncii, la unele institute naţionale de cercetare-dezvoltare, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Pe de altă parte, proiectul de act normativ menţionează că operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014.

Şi operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent, sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare, pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014.

Creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat va fi corelată cu creşterea productivităţii muncii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.