AOAR: Creşterea taxelor şi impozitelor în 2014 va afecta întreg mediul de afaceri din România

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) dezaprobă măsurile de creştere a taxelor şi impozitelor în anul 2014, considerând că acestea vor afecta direct şi indirect întreg mediul de afaceri din România.

„AOAR înţelege necesitatea acoperirii multiplelor cheltuieli bugetare obligatorii, unele fiind generate de măsurile inconsecvente adoptate în perioada 2010-2011, dar consideră greu de înţeles măsuri precum cea de creştere a accizei pe combustibili, ca sursă de realizare a lucrărilor de infrastructură, în condiţiile în care Guvernul nu adoptă măsuri de utilizare integrală a fondurilor europene destinate acestui sector. Alocarea acestor fonduri în lipsa unui Master Plan pentru infrastructura de transport rutier a României, document ce ar fi trebuit aprobat prin lege de către Parlament, propunere făcută public de către AOAR încă din anul 2009 şi refuzată sistematic de toate guvernele, ca şi cheltuielile constant neclare efectuate de CNADR, reprezintă tot atâtea semne de neîncredere în politica fiscală şi de investiţii anunţată de Guvern” se arată într-un comunicat al AOAR, remis luni .

AOAR constată „cu regret” că în timp ce creşterea economică în anul 2014 este apreciată ca o garanţie, întreg ansamblul de măsuri fiscale nu vizează în niciun fel susţinerea mediului de afaceri. „Afirmaţiile publice referitoare la menţinerea cotei de impozitare de 16% şi a TVA la 24% ca măsuri suficiente pentru a satisface mediul de afaceri reprezintă o reluare identică a declaraţiilor guvernelor din 2009 şi 2010 (până la creşterea TVA de la 19% la 24%). România a adoptat programul de dezvoltare economică promovat de Uniunea Europeană, dezvoltare ce trebuie să se bazeze pe „societatea bazată pe cunoaştere”, măsurile fiscale propuse ignorând complet această direcţie vitală de creştere economică durabilă şi generatoare de valoare adăugată în condiţiile unui consum redus de materii prime şi resurse energetice”, se mai menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, AOAR susţine lărgirea bazei de impozitare, inclusiv adoptarea unor măsuri nepopulare cu condiţia ca sursele financiare să fie folosite eficient pentru stimularea inovării, a creativităţii şi dezvoltării afacerilor capabile să genereze creştere economică durabilă.

AOAR respinge creşterea fiscalităţii pentru scopul finanţării excesive a cheltuielilor destinate funcţionării administraţiilor centrale şi locale, inclusiv prin investiţtii fără impact economic sau social.

Pentru creşterea veniturilor bugetare, autorităţile de la Bucureşti au anunţat, pentru anul viitor, majorarea accizelor la carburanţi, impozitarea construcţiilor speciale deţinute de persoane juridice (reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii) şi creşterea redevenţelor, cu excepţia petrol şi gaze, cu 25%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.