Petre Geambaşu: Disciplina este cea care trebuie pusă pe primul plan

Petre Geambaşu a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că în munca artistică lucrul cel mai important este disciplina.

Petre Geambaşu a împlinit, pe 6 noiembrie, 70 de ani, iar, la finalul lunii octombrie, a sărbătorit cinci decenii de carieră printr-un concert de trei ore şi jumătate susţinut la Sala Palatului din Capitală.

Artistul povesteşte în interviu despre începuturile sale în muzică, despre dragostea pentru ritmurile sud-americane, dar şi despre nevoia de disciplină atât în cariera solo, cât şi în ceea ce priveşte rolul de coordonator al unei orchestre ample.

Petre Geambaşu spune că el şi trupa sa – Petre Geambaşu Show Band – îşi adaptează repertoriul în funcţie de publicul căruia i se adresează. Artistul dezvăluie că în curând va fi publicată o carte biografică, scrisă pentru a marca atât cea de-a 70-a aniversare a sa cât şi 50 de ani de carieră.

AGERPRES: Aţi celebrat recent 50 de ani de carieră. Cum a început totul? Nu e cel mai obişnuit lucru să le spui părinţilor „Vreau să mă fac artist”…

Petre Geambaşu: Nu le-am spus nimic. Totul a decurs foarte normal. Adică… eu cânt de când mă ştiu, de mic. Mi-a plăcut… ascultam la radio, că nu erau prea multe posturi de televiziune… mi se pare că nici nu existau… Îmi plăceau melodiile de la radio. Nu puteam să fac rost de cuvinte şi atunci am căzut la înţelegere cu sora mea, ea scria versurile 1 şi 3, eu scriam versurile 2 şi 4, ca să avem şi textul. Melodia o învăţam, dar nu aveam text. Cântam, îmi plăcea, ştiam toate ariile de operă. La 11-12 ani ştiam toate operele astea. Tot la vârsta aia am intrat în Corul de Copii Radio şi doi ani am stat pentru că la 14 ani la băieţi se schimbă vocea şi e gătat cu chestia asta. Ne-au selectat din cor şi ne-au dus la Operă să jucăm în roluri de copii.

Fascinant…am rămas cu mirosul ăla de catifea, Opera de-abia se pusese în funcţiune… era nou-nouţă. Erau faldurile alea, perdele de catifea, mi-a rămas în minte şi mirosul lor. Aveam roluri de copii, eram foarte mândri de chestia asta şi nu numai eu, toţi cei care eram acolo, 12 copilaşi cu toţii. Şi dacă tot cântam operă, le ştiam de la cap la coadă şi versurile şi tot şi am început să le cânt acasă. Fapt pentru care am studiat muzică clasică. Şi încet-încet, în facultate, am trecut pe genul uşor. Eu am fost acela care a schimbat-o pe profesoara Florica Orăscu pe care au avut-o toţi cântăreţii din generaţia mea. Era profesor de canto clasic şi pentru că am schimbat-o pe uşor s-a schimbat şi dumneaei. Şi a fost simplu. M-am dus la Şcoala Populară de Arte un an, am mai şlefuit solfegii şi pe urmă am intrat la Conservator. Nu s-a făcut un efort… nici în cazul lui Călin (Geambaşu, fiul muzicianului- n.r.) nu a mai fost vorba. Nişte gene există, clar… plus că dacă vezi în casă acelaşi lucru… lucrurile îşi urmează cursul firesc.

AGERPRES: Muzica clasică v-a modelat oarecum, v-a creat o anumită disciplină?

Petre Geambaşu: Nu o disciplină. Muzica clasică a făcut să am o anumită impostaţie a glasului care la un moment dat dăuna pentru muzica uşoară. Mie îmi spunea renumitul Sorin Grigorescu, regizor de televiziune, cel care a iniţiat „Steaua fără nume”, îmi spunea „Măi, ştii care e problema la tine? Tu cânţi prea bine”. Uşor-uşor mi-am schimbat stilul pentru muzica modernă.

AGERPRES: Lui Călin ce sfat i-aţi dat când v-a spus că vrea să vă urmeze?

Petre Geambaşu: Ca şi în cazul meu, şi în cazul lui şi în cazul lui David, nepoţelul meu… noi nu îi impunem… lucrurile vin de la sine. Şi Călin a fost fascinat sau interesat. Eu făceam nişte orchestraţii la birou şi a venit lângă mine şi a zis „Ce scrii tu aici?”. Avea vreo patru ani şi jumătate şi i-am explicat: „nişte bobiţe din astea care reprezintă înălţimea unui sunet. Hai să desenăm o gamă”. I-am fixat treptele şi el într-o jumătate de oră deja cânta gama fără mine. Aşa de repede a fost. Şi la cinci ani jumate făceam dictee cu el, aşa de bine auzea.

Citeste si:  România va fi protejată de o eventuală ameninţare cu rachetă datorită scutului antirachetă, declară Rasmussen

AGERPRES: Ca un muzician să nu se piardă, pentru că sunt muzicieni foarte talentaţi, cum ar trebui să se managerieze?

Petre Geambaşu: Sunt mulţi factori. Se poate pierde bun fiind dacă nu intervin nişte factori care să îi ajute cariera… Uite, eu nu am beneficiat, mai ales în anii de tinereţe, de nişte avantaje. N-am fost solicitat aşa cum poate aş fi meritat. Nu am suferit pentru că eu am ştiut ce am de făcut, nu am ţinut cont de impedimente… mi-am făcut treaba liniştit. Aici pot să intervină mulţi, mulţi factori. Atunci se pierd fie că nu sunt ei suficient de tenace, fie că nu ştiu ce a intervenit în viaţa fiecăruia… În cazul unor fete poate s-au măritat sau trebuie să nască.

AGERPRES: V-aţi gândit vreodată să renunţaţi?

Petre Geambaşu: Cum să renunţ? Doamne fereşte, niciodată!

AGERPRES: Dacă nu eraţi muzician, v-aţi fi gândit să faceţi altă meserie?

Petre Geambaşu: Dacă n-aş fi făcut muzică cu siguranţă aş fi făcut sport… şi sport de performanţă. Am făcut aproape în paralel mai toate sporturile cu mingea şi gimnastică. Mi-a plăcut extraordinar şi îmi place şi acum.

AGERPRES: Cum şi de ce v-aţi fondat orchestra?

Petre Geambaşu: Orchestra mea s-a format în felul următor. Fusesem cooptat pe la 25 de ani de marele muzician Alexandru Imre cu Orchestra Electrecord şi am fost cooptat ca instrumentist şi vocalist. Instrumentist însemna chitară. Şi am activat alături de această orchestră mai ales în turneele din străinătate, cu precădere în Germania. Timp în care am observat şi am văzut foarte multe. Am văzut lucrurile bune şi mai puţin bune. Şi când s-a ivit acel moment în care să îmi formez orchestra am ştiut din capul locului să renunţ la acele lucruri care nu mi-au plăcut mie acolo. Deja de la vârsta aceea eu îmi făceam orchestraţia pentru piesele mele singur. Când mă urcam pe scenă, nu mai avea grijă de mine. Şi mă lăsa pe mine singur cu orchestra. Era orchestră mare, de 14 persoane. Şi atunci, la Stuttgart eram … era o sală mare. Era un restaurant unde lumea venea ca la spectacol.

Şi patronul îmi spune „Dar dumneavoastră aveţi orchestra dumneavoastră?” Şi eu am scăpat un „Da” aşa… Am minţit, dar nu voit… Mi-a scăpat acel „da” pentru că ştiam că pot să fac. Şi în timpul ăla activam şi la Teatrul de Revistă. Şi acolo dirijorul ştia că pot şi îmi lăsa orchestra pe mână. Şi acel „da” mi-a scăpat, dar fără intenţia de a minţi. Mi-a zis „De ce nu veniţi şi anul viitor cu orchestra dumneavoastră?”. Şi atunci am venit în ţară şi mi-am format orchestra din mers. Apropo de lucrurile bune, am făcut garderobe noi, cu lucruri făcute în fabrici pentru noi, personalizate cu broderii, cu ce se purta pe atunci. Am dat repertoriul la scris. Mi-am dat seamă că este important acolo unde te duci să cânţi ce place ălora, nu ce-ţi place ţie. Plus că… apreciez că disciplina este cea mai importantă în orice activitate.

Citeste si:  Televiziunea publică va intra într-un program de redresare cu restructurări de personal

AGERPRES: Funcţionaţi ca un manager al orchestrei?

Petre Geambaşu: Ca tot (râde). Şi spectacolul de 50 de ani care a fost săptămâna trecută mi l-am organizat singur. N-am avut nici regizor… este organizat sută la sută de mine. Şi m-am mai sfătuit cu Călin. Dar, pentru spectacolul ăsta, el a mers puţin mai în urmă.

AGERPRES: Cât a durat organizarea acestui spectacol?

Petre Geambaşu: La început… venea şi vârsta asta de 70 de ani care trebuia punctată cumva. Probabil că am avut ideea, dar nu am adâncit-o. Prin primăvară am făcut o serie de filmări pentru 30-32 de clipuri. Într-o singură zi am filmat 30 de piese şi pentru că totul a mers foarte bine am considerat că putem începe prin aprilie-mai. Am vorbit cu un prieten foarte bun care este ziarist şi scriitor… Carol Roman se numeşte. Şi am spus ce intenţii aş avea. El mi-a zis „Foarte bine, dar ştii ce trebuie să mai faci? Trebuie să scoţi o carte”. Şi am purces la ideea asta. Nu am scos-o înainte de concert pentru că mai trebuia revizuită. Mi-am adunat afişe şi tot materialul meu din cursul deceniilor. În august şi septembrie am lucrat pentru concert.

AGERPRES: Repertoriul cum l-aţi ales?

Petre Geambaşu: Nu a fost greu să aleg nici repertoriul. Aici nu a fost concert de varietăţi. Am un repertoriu foarte mare. Am cântat toate stilurile. Spuneam că repertoriul este mare şi foarte diferit ca stil. Şi căutând prin repertoriul meu am dat de diploma mea obţinută în 1969…Festivalul Muzicii Politice de la Soci URSS. Eu acolo nu am fost anunţat de ansamblul UTC cu care colaboram… ei m-au trimis… Ei nu s-au orientat… era festival de muzică politică şi am cântat acolo „Granada” şi un cântec de dragoste. S-a ridicat şi orchestra, au aclamat… şi cântam şi foarte bine pe vremea aia (râde). Cu toate astea nu puteau să mă claseze. Din partea României era în juriu compozitorul George Grigoriu.

Şi seara, când a venit la hotel, a zis „Măi, dacă îl intitulai ‘Grenada’ luai premiul cel mare”. Piesa aia a făcut bis în concurs. Mi-au dat premiul pentru Vocea Festivalului. Căutând prin acte am dat şi de chestia asta. Pe vremea aceea nu erau filmări. Am o poză de atunci cântând şi am dat peste un disc de vinil moale care s-a făcut din concert. Şi am zis să fac concertul punând pe fundal poza asta şi cu ”Granada” cântată atunci puţin. Şi am lăsat să meargă cam un minut şi prezentatorul Tavi Ursulescu (a prezentat concertul cu Iuliana Tudor) a zis: „E, asta a fost acum 44 de ani. Propun să vedem cum sună acum. Şi am început concertul cu ‘Granada’. Numai un nebun începe concertul cu ‘Granada’. Trebuie să laşi publicul să se mai încălzească. Mi-am imaginat spectacolul în trei părţi. Prima dată să aduc anii ’60 – ’70. Pe urmă mi-am băgat invitaţii – Doina Spătaru, Călin, Paula Seling…şi în partea a treia orchestra mea în momentul actual. Am încheiat cu muzica modernă de acum. Am încheiat concertul cu lumea în picioare.

AGERPRES: Cum se raporta publicul la muzică în anii ’60 şi cum e acum?

Petre Geambaşu: Anii ’60… chiar la început… era…OST se numea agenţia … a organizat cu tinerii un turneu prin ţară, cei care de-abia apărusem. Şi eram Anca Gemolu, Pompilia Stoian, Cristian Popescu, Petre Geambaşu şi încă nişte nume. Dar atunci eram nimeni-nimeni. Şi cu toate astea agenţia asta a noastră ne-a făcut afiş mare, am apărat puţin la televizor şi am făcut turneu în ţară… nişte necunoscuţi. Şi am făcut săli arhipline parcă eram marile vedete. Ce spune treaba asta?

Citeste si:  "Coliziune" între un Picasso şi o studentă la arte plastice, la New York

Că lumea era doritoare de concerte dintotdeauna. Venea lumea şi spărgea geamuri la concerte date de nişte iluştri necunoscuţi. Acum… nu ştiu… s-au împărţit gusturile. După anii ’90… ideea este că s-a greşit şi vinovate sunt posturile de radio şi de televiziune care au promovat numai muzica asta nouă. Noi vreo trei ani nu am mai fost chemaţi nicăieri. În alte ţări se cântă toate genurile. Trebuie mereu să ai în vedere că publicul este diversificat … de vârste diferite, cu gusturi diferite. Trebuie, ca post de radio, să pui de toate.

AGERPRES: Care e cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat în cariera dumneavoastră de 50 de ani?

Petre Geambaşu: Ce să spun? Cred că disciplina e aia care ar trebui pusă pe primul plan. Dacă este disciplină într-un colectiv, de acolo derivă toate. Dar acolo totul e clar, nu se întârzie la repetiţii, nu vii nebărbierit… Toate acestea duc la o bună desfăşurare. De exemplu, când facem turnee în străinătate, în ultima zi de contract îi controlez la cameră. Vorba vine, sună cazon, dar le spun să lase camerele impecabil… asta este eticheta noastră. Mi se pare că e o chestie de bun simţ. Am oameni civilizaţi. Lăsăm camerele aşa încât femeia de serviciu care vine nici nu are ce să facă.

AGERPRES: Dacă ar fi să vă descrie o melodie care ar fi aceea, a dumneavoastră sau a oricărui artist?

Petre Geambaşu: Eu sunt un mare adept al muzicii sud-americane… nu ştiu de ce mi se potriveşte mie chestia asta. Am fost fascinat în 1964… prima formaţie străină care a venit la noi, nu prea se întâmpla asta… a fost Luis Alberto y Los Paraguayos. I-am văzut la Circul de Stat şi am prins (n.r. loc) pe o scară undeva. Şi când i-am auzit pe ăia cum cântă, cu îngrijire la glas… am fost fascinat. De atunci eu am preluat tot repertoriul lor.

Şi în facultate eu şi doi colegi am făcut grupul Los Enamorados şi toate acestea le cântam cu un succes nemaipomenit. Muzica asta place oricui. Astea ar fi melodiile care mă definesc cel mai bine şi stilul mi se potriveşte de minune. După aceea, îmi plac melodiile de la Tom Jones, la cânt pe toate. Din muzica sud-americană de exemplu „Cucurrucucu paloma” sau de la Tom Jones „I’m Coming Home” sau „Delilah” le cânt oricând şi cu succes pentru că sunt foarte frumoase.

AGERPRES: Cât trebuie să investiţi în tehnologie pentru spectacolele live pe care le aveţi?

Petre Geambaşu: Sigur că da, trebuie să ţii pasul… dacă nu eşti bine înarmat nu ai cum. Călin s-a dezvoltat în mediul ăsta şi e foarte bine informat. Ca o instituţie funcţionăm noi… el are orchestra de 30 şi ceva de persoane. Are şi grup de balet de 6-8 perechi. Asta presupune să ai aparatură… băgăm pe an 200.000 de euro în aparatură ca să fie cea mai performantă. Trebuie să fie ca la un concert cu George Michael. Pentru un aşa mare număr de persoane trebuie să ai autobuze. Noi avem vreo patru… pentru oamenii care merg în deplasare. Noi funcţionăm ca o instituţie… ca două instituţii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata