George Micu (CFR): Ar fi nevoie de 1,5 miliarde euro pentru transformarea Gării de Nord în staţie de tranzit

Procesul de transformare a Gării de Nord din staţie terminus în staţie de tranzit ar implica investiţii de peste 1,5 miliarde de euro din fonduri europene, şi ar presupune în principal îngroparea tuturor liniilor de cale ferată, pentru a utiliza mult mai bine spaţiul de la suprafaţă, a declarat, sâmbătă, 16 noiembrie, George Micu, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

‘În prezent sunt discuţii pentru un proiect mare de modernizare a Gării de Nord, care ar presupune transformarea acesteia din staţie terminus în staţie de tranzit. Suntem în faza de studiu de fezabilitate, printr-o colaborare cu o firmă belgiană, însă conform estimărilor ar fi nevoie de o investiţie de peste 1,5 miliarde de euro, din fonduri europene. Prin acest proces de modernizare, toate liniile de cale ferată din Gara de Nord ar urma să fie îngropate, pentru a utiliza mult mai bine spaţiul de la suprafaţă’, a afirmat George Micu.

Potrivit acestuia, o creştere semnificativă a vitezei de circulaţie a trenurilor ar fi posibilă peste 10 ani, însă doar în condiţiile unor investiţii susţinute pentru modernizarea sistemului feroviar.

‘O creştere semnificativă a vitezei trenurilor nu va putea avea loc mai devreme de 10 ani, şi asta doar în condiţiile unor investiţii susţinute pentru modernizarea sistemului feroviar. În ultimii 20 de ani, investiţiile în calea ferată au fost mult mai mici decât necesităţile. După modernizare, viteza trenurilor care circulă pe coridoarele europene ar putea ajunge la 160 km/oră, iar a celor de pe celelalte linii la 70-80 km/oră’, a mai spus directorul general al CFR SA.

Acesta a precizat, totodată, că în momentul de faţă compania nu are în vedere disponibilizări de personal.

‘Preocupările noastre în prezent nu sunt să facem disponibilizări, ci să găsim soluţii pentru a păstra locurile de muncă. E vorba de un sector foarte specializat, iar persoanelor disponibilizate le-ar fi foarte greu să-şi găsească un alt loc de muncă. În orice caz, dacă vom face reduceri de personal, încercăm să găsim soluţii pentru ca aceşti oameni să aibă în continuare un loc de muncă’, a mai spus George Micu.

Şeful CFR a participat sâmbătă la deschiderea Staţiei Oficiale de Taxi din Gara de Nord. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.