Idei de afaceri: cultivarea ciupercilor Shiitake pe buşteni de lemn (II)

Shiitake este o ciupercă comestibilă şi medicinală cu un gust excelent şi unic. Este o specie originară din ţările asiatice şi este recunoscută atât pentru gustul savuros, cât şi pentru beneficiile sale terapeutice. Este privită în Japonia ca un simbol al longevităţii, şi nu este greu de înţeles de ce: pe lângă faptul că este bogată în oligoelemente precum cuprul, magneziul, vitaminele B, shiitake este plină de antioxidanţi anticancerigeni precum seleniul. Mai mult, potrivit Sloan-Kettering Cancer Center, shiitake conţine lentinan, un beta glucan care stimulează sistemul imunitar, activând astfel anumite proteine şi celule(precum macrofacele şi celulele T) care luptă împotriva cancerului.

Vom prezenta, în continuare, cea de-a doua parte a materialului care detaliază modul de cultivare a acestui tip de ciuperci, pe buşteni de lemn.

Idei de afaceri: cultivarea ciupercilor Shiitake pe buşteni de lemn (I)

  • Inocularea

Sunt multe lucruri care trebuie organizate cu ceva timp înainte de a începe inocularea. Trebuie să aveţi miceliul procurat şi lemnul tăiat la dimensiune şi stivuit la locul inoculării.

Inocularea este bine să fie făcută primăvara când temperatura din timpul zilei este la un nivel confortabil. Funcţie de zonă, poate fi la sfârşitul lui februarie sau la sfârşitul lui mai. Este bine ca buştenii să fie inoculaţi cât mai curând posibil după ce arborii au fost doborâţi.

Inocularea de primăvară oferă Shiitake o şansă mai bună în faţa competitorilor. Dacă inoculaţi primăvara devreme, miceliul poate fi expus temperaturilor scăzute, chiar îngheţului, însă în mod normal nu este o problemă, el va aştepta în hibernare până când buşteanul va ajunge la temperaturi peste 5˚C ca sa-şi continue creşterea.

 

  • Rata de inoculare şi modelul de folosire la găurire

Un factor major în influenţarea vitezei de incubare este rata de inoculare, aceasta însemnând în acest caz numărul de găuri practicate şi inoculate la fiecare buştean. Rata de inoculare diferă de la o ţară la alta şi chiar de la un cultivator la altul. Modelul folosit pentru găurire şi metodele diferă de asemenea deoarece intervine aportul fiecăruia pentru îmbunătăţirea metodei.

Cultivatorii din zonele cu precipitaţii mai dese inoculează cu spaţii de 15-25 cm între găurile de pe acelaşi rând şi 5-8 cm între rândurile de găuri. În zonele unde precipitaţiile sunt mai rare se creşte rata de inoculare la 2,5-3 cm între rânduri şi 15-20 cm între găurile de pe acelaşi rând.

O spaţiere redusă între rânduri va asigura o bună colonizare la sfârşitul sezonului de creştere, dacă sunt asigurate condiţiile propice. Diametrul şi adâncimea găurilor trebuie să fie uşor mai mare decât diametrul şi lungimea cepului folosit ca inocul. Există mai multe modele de a efectua găurile. Aceste modele de găurire sunt realizate pentru a asigura o colonizare rapidă şi uniformă a buşteanului.

Cel mai popular model este cel de tip „diamant”

Găurile sunt realizate începând de la 5 cm de capătul buşteanului şi apoi la 15-20 cm între ele de-a lungul rândului. Următorul rând este situat la 2,5 cm de primul rând, 10 cm de la capătul buşteanului şi la fel 15-20 cm între găuri de-a lungul buşteanului. Acest model se repetă continuu pe întreaga suprafaţă a buşteanului.

O altă metodă se numeşte „în fâşii”

Începând de la 7-8 cm de capătul buşteanului se practică un rând de găuri spaţiate la aproximativ 5 cm una de alta, pe toată circumferinţa buşteanului. Următorul rând de găuri se practică la cca. 13 cm de primul rând şi apoi se continuă până este acoperită toată suprafaţa buşteanului. Această metodă este utilizată de regulă pentru buştenii de dimensiuni mici.

Practica a demonstrat că cea mai eficientă metodă este cea „diamant”, în special dacă buştenii nu sunt perfect drepţi. Sunt câteva reguli care trebuie respectate la găurire:

– asiguraţi-vă că găurile sunt practicate în unghiul corect faţă de buştean – găurile practicate înclinat sunt dificil de inoculat

urmăriţi aşchiile de rumeguş realizate prin găurire. Acestea trebuie să fie galbene, deschise la culoare şi cu miros plăcut. Aşchiile închise la culoare au de regulă un miros înţepător, acru, semnificând că lemnul este mort de ceva timp şi deja este în proces de descompunere. Dacă întâlniţi aceste simptome direcţionaţi buştenii respectivi către stiva cu lemn pentru foc.

 

  • Introducerea inoculului

Cepurile de inoculare trebuie plasate la îndemână, într-un recipient curat, cu capac care să le protejeze de deshidratare. Este recomandabil să se scoată din punga cu cepuri şi să se pună în recipient, aproximativ atâtea cepuri câte vor fi folosite pe durata unei singure zile, restul de cepuri rămânând în punga originală care va fi închisă cât mai bine cu ajutorul unei benzi adezive până la o nouă utilizare.

Cepurile în sine nu se vor contamina, însă pot deveni un vector de propagare pentru microbi nedoriţi dacă sunt manevrate neglijent.

Persoana care le manipulează trebuie să încerce sa-şi păstreze mâinile cât mai curate pe timpul operaţiei de inoculare. Cepul trebuie introdus în gaură până când capătul său superior coboară un pic sub nivelul cojii buşteanului. De regulă gaura se practică un pic mai adâncă decât lungimea cepului. Dacă gaura nu este suficient de adâncă, rezistaţi tentaţiei de a strivi cu ciocanul capătul cepului şi mergeţi după maşina de găurit pentru a adânci gaura .

 

  • Ceruirea

Ceruirea este un pas la fel de important ca şi celelalte ale procesului deoarece ea previne pierderea umidităţii buşteanului şi deshidratarea inoculului. Ceara se aplică în stare lichidă, adică topită şi fierbinte, între 176-205˚C.

Este de preferat să folosiţi un termometru pentru a determina temperatura şi în timp veţi învăţa să distingeţi semnele caracteristice atunci când ceara este bine topită. Unul din semne este un uşor firicel de fum alb ridicându-se de pe suprafaţa ei.

Odată ajunsă la temperatura optimă, ceara se aplică peste găurile inoculate cu ajutorul unei pensule (au dezavantajul că-şi pierd părul după 1-2 ore de utilizare), dar o pipetă metalică sau din sticlă este cea mai potrivită ustensilă pentru această operaţie.

Unele persoane folosesc parafina pentru sigilarea găurilor însă când temperatura exterioară este prea scăzută aceasta nu aderă la suprafeţe şi alunecă. O soluţie este adăugarea de ulei mineral (1 parte ulei la 10 părţi parafină).

 

  • Etichetarea buştenilor

O metodă utilă de menţinere a evidenţei buştenilor este etichetarea lor, mai ales atunci când se produc în etape şi ani diferiţi.

Se utilizează cu succes etichete din tablă de aluminiu, fixate pe capătul buşteanului, pe care se notează prin pansonare, data inoculării, tulpina de miceliu folosită, un număr de ordine precum şi alte date pe care cultivatorul le consideră utile în monitorizare ulterioară a buşteanului.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.