Premierul Chinei, Li Keqiang, şi-a încheiat vizita oficială în România

Premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, Li Keqiang, a părăsit joi dimineaţă România, fiind condus la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” de premierul Victor Ponta şi de ministrul de Externe Titus Corlăţean.

La ceremonie a participat şi ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Huo Yuzhen.

Victor Ponta l-a condus pe omologul său chinez până la aeronava Air China.

Şeful Executivului chinez s-a aflat în perioada 25-28 noiembrie într-o vizită oficială în România, ca răspuns la invitaţia adresată de premierul Victor Ponta, la Beijing, în luna iulie 2013.

Premierul Li Keqiang a participat la Bucureşti la cea de-a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, precum şi la Forumul Economic Europa Centrală şi de Est – China.

Li Keqiang a fost primit de preşedintele Traian Băsescu, s-a întâlnit cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, şi a rostit un discurs în plenul Parlamentului României.

La nivel guvernamental, cei doi premieri, Victor Ponta şi Li Keqiang, au adoptat o Declaraţie comună privind aprofundarea cooperării bilaterale iar reprezentanţi ai celor două guverne şi ai mediului de afaceri au semnat o serie de memorandumuri de cooperare bilaterală în domeniile energie, sanitar-veterinar, industrial, societăţii informaţionale şi al culturii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.