Cetatea Sarmizegetusa Regia nu mai poate fi vizitată până la primăvară

Accesul turiştilor în perimetrul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia a fost restricţionat până la primăvară, în acest timp administratorii sitului istoric urmând să desfăşoare mai multe activităţi de întreţinere în zona monumentului, necesare păstrării acestuia în cele mai bune condiţii.

‘Cetatea Sarmizegetusa Regia se va redeschide, pentru public, la 1 martie 2014. În această perioadă vom desfăşura mai multe activităţi de întreţinere, între care se numără şi îndepărtarea mai multor copaci bătrâni, ce sunt prăbuşiţi la pământ’, a declarat marţi administratorul parcului arheologic Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky.

El a arătat că, în această perioadă, şi porţiunea de drum judeţean dintre microhidrocentrala Godeanu şi cetatea Sarmizegetusa Regia este închisă, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Hunedoara.

Din primăvara acestui an, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, care a instituit un regulament de vizitare al monumentului UNESCO şi a introdus plata unui bilet de intrare în incintă. Acest lucru a permis o monitorizare precisă a numărului de turişti, astfel că, într-o jumătate de an, s-a constatat că Sarmizegetusa Regia a fost vizitată de 27.600 de oameni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.