Lazea (BNR): Nivelul ridicat al fiscalităţii, concurenţa şi lipsa cererii, principalele probleme cu care se confruntă firmele

Nivelul ridicat al fiscalităţii, concurenţa şi lipsa cererii sunt principalele probleme cu care se confruntă firmele, potrivit unui sondaj realizat de Direcţia de Stabilitate Financiară din BNR, a declarat, miercuri, Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale a României.

‘O să vin cu nişte informaţii dintr-un sondaj recent făcut de Direcţia de Stabilitate Financiară din BNR, care a întrebat un eşantion reprezentativ de firme care sunt cele mai presante probleme ale companiilor în perioada aprilie – septembrie 2013. Şi surpriză, accesul la finanţare nu figurează printre primele trei probleme menţionate. Primele trei probleme sunt nivelul ridicat al fiscalităţii, concurenţa şi lipsa cererii. Despre accesul dificil la finanţare au vorbit doar 20% dintre respondenţi’, a spus
Valentin Lazea în cadrul conferinţei ‘Lecţii învăţate în 5 ani de criză’ organizată la Banca Naţională a României.

Acesta a precizat că la întrebarea de unde se finanţează firmele dacă nu din finanţare bancară, răspunsurile acestora arată că finanţarea vine din reinvestirea profitului, vânzarea de active din patrimoniul firmei, credite de la acţionari sau majorări de capital şi credit comercial. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!