Rugătorul Iaşilor

  • Optsprezece ore pe zi in biserica

De zeci de ani sta acolo, sub fereastra bisericii. Neclintit. In picioare. Rezemandu-se uneori de bratele stranei sale inalte. Asa il stiu toti: doar acolo. Optsprezece ore pe zi nu se misca din scaunul sau inalt de rugaciune.

Fruntas in duh al obstii Manastirii Tuturor Sfintilor de langa Iasi. Lumea se minuneaza de unde are asa putere, la 89 de ani. E mereu primul care deschide usa bisericii, la ora patru dimineata, dar si cel care o inchide, aproape de miezul noptii.

„Nici nu stim cand apuca sa doarma, sa manance omul acesta”, zic ceilalti doisprezece calugari, jumatate din ei tineri, recunoscand ca foarte greu se pot tine dupa el cu posturile, privegherile si rugaciunea. De treizeci de ani, nu a iesit din manastire nici o clipa, nici macar pana la soseaua aia mare din afara orasului, la rascrucea din Bucium, unde sunt renumitii Plopi fara Sot ai lui Eminescu. Posteste continuu, traieste „athonit”, mancand doar o data pe zi, odihnindu-se cel mult doua-trei ore pe noapte, iar acum, in Post, aproape deloc – zic fratii – caci continua sa se roage si in chilie, la flacara candelei, dupa ce se intoarce noptile din biserica.

Am observat un lucru foarte impresionant: strana sa e penultima dintr-un sir de vreo opt, imediat la intrare. Restul scaunelor sunt destul de lucioase, cafenii, nu prea uzate. Al lui are manerele roase, albite. Un contrast evident. Se poate spune, fara nici o exagerare, ca acolo „traieste” acest vestit duhovnic al Iasului si al Moldovei intregi, unul din marii traitori romani ai rugaciunii isihaste. Locuieste intr-o strana de biserica.

Acolo asteapta zilnic credinciosii la spovedanie, trudindu-se pe pomelnicele lor, dimineata si noapte. Doar luna trecuta a avut peste patru mii. Un om. Un om singur, rugandu-se in strana lui pentru lumea toata. Un om caruia i se zice azi „rugatorul Iasilor„. Marele duhovnic Hrisostom Danila.

 

  • Cel ce aude cu duhul

Am prins in Iasi chiar acele zapezi extraordinare ale lui februarie. In camera mea de hotel auzeam permanent la televizor ca „n-a mai nins atat de-aproape un secol”. Sus, pe Bucium, cea mai inalta din cele „sapte coline” ale orasului, manastirea e cufundata in omat, ca sub o adanca plapuma alba de liniste. Nici un sunet, nici o miscare. Imi aud doar zgomotul stins al pasilor, afundandu-se pana la sold in zapezi, umbland de la o cladire la alta, disperat prin ger sa gasesc pe cineva.

Cu pantalonii albiti de turturi, am intrat in biserica, scuturandu-ma zgomotos, acomodandu-ma greu cu intunericul. Abia tarziu l-am vazut. Langa fereastra aceea inalta, varat in bezna scaunului, un calugar batran, ce poate fi desprins din orice epoci, chiar si de acum o mie de ani, cu barba lunga de argint, vesmantul asprit de trecerea vremurilor si chipul doar pe jumatate luminat de-o raza de soare palid ce razbate prin vitraliu pana spre palmele sale uscative, stranse in rugaciune, ajutandu-i la citirea pomelnicelor.

Si e atata zapada in jur, ce cade prin chenarul ferestrei, atata viscol nebun si bogat imprejur…

Monahul Hrisostom isi ridica ochii si priveste sever catre mine. Ma cerceteaza atent, rece, neindurator. Dusmanos, parca. Nu stiu de ce, dar sunt sigur ca stie deja cam pentru ce am venit. Lumea zice ca batranul nu aude, ca e aproape surd. Desi unii au convingerea ca aude „cu duhul”, sau, pur si simplu, ca aude numai ce vrea el sa auda, ceea ce nu-l tulbura, ca detine puterea asta de a-si zavori toate simturile dupa pofta si curatenia inimii sale. Vazul, gustul, auzul… Toate inchise.

Ma pune sa scriu un pomelnic pe care-l citeste atent, parca litera cu litera. „Da… Da… Sotia dumitale… Si vad ca ai si trei copii…„. Pe acel petec de hartie erau trecute doar cateva nume, intr-o lista. De unde a stiut ca am trei copii, ca intre acele nume scrise cu majuscule trei erau ale copiilor mei? Niciodata, probabil, n-o sa am cum pricepe.

 

  • Sfaturi de leganat mintea

Nu-s nici pe departe singurul care a patit asa ceva. Pentru credinciosii Buciumului e deja o obisnuinta calitatea asta a parintelui de „a vedea cu duhul”. Si nici lui nu i se mai pare ceva extraordinar.

Marturiseste: „Daca eu numai asta fac: incerc, ma rog pentru altii. Si, cand te rogi pentru altii, ajungi sa traiesti pentru altii. Iau asupra mea. Ce sa fac? Se intampla. Nu e mare lucru. Este doar greu”.

Foarte dificil sa vorbesti cu acest om. Nu aude tot ce spui.Cred ca, de fapt, doar unele lucruri pe care sufletul sau le lasa sa intre. Restul e incapabil sa primeasca, de parca o bariera severa a perceptiei le blocheaza, pastrandu-l in surzenie.

Cel mai adesea iti reteaza violent intrebarile, deranjat fiind ca-i intrerupi frazele ce sunt ca o muzica, ca niste zboruri leganandu-se prin sferele duhului. Si, faptul cel mai important, parca nici nu vorbeste „cu vorbe”, folosindu-si doar mintea si logica, ci fiecare cuvant de-al sau e criptic, un fel de metafora, trecand dincolo de ratiune, pe taramul misticului. Nu stiu sa explic impresia asta.

Cand esti in fata lui, intelegi tot ce spune, dar nu literal, mot-a-mot, ci ca si cum fiecare cuvant ar patrunde „direct” si viu si fierbinte in inima ta, incalzind-o parca incetul cu incetul, facandu-te „mai inalt” ca fiinta omeneasca, mai demn, starnindu-ti pofta de meditatie asupra-ti.

Asa cum imi spusese o maica, veche ucenica a duhovnicilor de la Bucium: „Parintele nostru vorbeste numai „in pilde”. Cand l-am cunoscut, la o spovedanie, i-am spus: „Parinte, eu am mintea incetosata din cauza grijilor, a durerilor, ziceti-mi asa, mai direct!…”.

El atunci imi zice: „Da’ cine sunt eu sa iti zic tie? Trebuie sa alegi singura din ce iti zic eu, ca daca ti-as spune, nu te-ai folosi cu nimic!”.

Atunci, mi-am dat seama ca trebuie sa ma straduiesc sa inteleg „printre” cuvintele lui, si abia acum, dupa atatia ani, incep sa-i simt puterea duhovniceasca. Asa cum spune parintele diacon Roman, parintele nostru nu vorbeste mult, numai pune degetul pe rana. E mai mult decat spune, este o iarba de leac”.

Am stat si eu sub patrafirul sau in genunchi, cu ochii inchisi, gandindu-ma intens la toate necazurile mele recente. Am simtit fierbinteala degetelor lui subtiri ce ma binecuvantau. Dupa asta, am mai fost partas la vreo cinci-sase spovedanii ale unor oameni ce razbisera anevoios prin zapezi pana aici, la fel ca si mine.

Nu propriu-zis spovedanii, ci un soi de marturisiri si povete ce pot fi rostite cu voce tare, chiar si de fata cu altii. Am stat intr-o strana acolo, ceva mai departe si, fara sa vreau, am auzit. Fiecarui om ii zice lucruri complet diferite. Unei femei despre pacatul betiei sotului, unui barbat despre gelozie, altuia despre lipsa banilor… Eu nu i-am zis ceva intim despre mine.

Dar, privindu-ma, el mi-a spus asa: „Ai mintea prea incarcata. Joaca-te. Joaca, ca de copil… Copilul este un om cu inger. Omul matur e un om fara inger. Un om care zice: „Stiu eu ce am de facut”.Fiecare om matur stie el ce are de facut. Dar copilul nu are nici o grija. El nu stie nimic. Numai joaca.

Cand eram mic, la Ocna Muresului, aveam un prieten bun, un copil atat de sarac, ca maica-sa nu mai avea ce sa ii dea de mancare. Nimic nu avea! Si i-a zis: „Soni draga, nimic nu mai am…”. Iar el a iesit afara, in ploaie, si a inceput sa se invarta asa, prin curtea pustie. Se invartea si zicea: „Mananc, beau si dansez!…”. Tin minte si acum, vorbea in ungureste: „Isung, Esung, Tantolung!…”. Pogorase ingerul langa el. Sa-ti legeni si tu mintea, baiete. Mereu, mereu. Cum o leganam? Cu „Dooooamne miluieste, Doooamne miluieste…”. Leganam mintea, pana inima isi restrange activitatea. Se linisteste. Toate simturile se linistesc… Si atunci vine Ingerul. Asta e rugaciunea”.

Ciudat: toate vorbele astea au fost, de fapt, „sfatul” lui particular pentru mine. Nu pot zice ca acum, cand reproduc clar pe hartie vorbele lui, le pricep pe de-a-ntregul. Dar atunci, „fata catre fata”, cu siguranta ca am inteles ceva. Sau, cel putin, „am simtit” ce a vrut sa imi transmita. Ca am nevoie, in viata, de rugaciune. De-un inger.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.