2013 – Anul comparatorului de tarife şi al Legii infrastructurii pentru ANCOM

2013 – un an plin de proiecte, care au fost şi implementate, a făcut din Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii /ANCOM/ una dintre puţinele instituţii din aparatul de stat care a reuşit să finalizeze lista de obiective pe care şi-o propusese în 2012.

Aplicaţia care permite compararea tarifelor de telefonie şi internet – Veritel.ro, campania de informare privind Legea infrastructurii, dar şi intrarea României în ‘lumea bună a telecomunicaţiilor’ prin preluarea de către şeful ANCOM, Cătălin Marinescu, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, reprezintă doar o parte din setul de planuri duse la bun sfârşit în 2013 de către arbitrul pieţei telecom.

Veritel.ro, comparatorul de tarife telecom

În acest an, ANCOM a pus la dispoziţia utilizatorilor de servicii de comunicaţii din România un instrument care să îi asiste la alegerea celei mai bune oferte de telefonie sau internet pentru nevoile lor: aplicaţia online pentru compararea ofertelor de telefonie şi internet la punct fix şi mobil, proiect realizat din fonduri europene nerambursabile.
Veritel.ro este un instrument independent, fără scopuri comerciale, dezvoltat de Autoritate pentru utilizatorii de servicii telecom din România, astfel încât aceştia să poată face alegeri informate cu privire la serviciile de telefonie sau internet pe care le cumpără. Pe site-ul dedicat (veritel.ro), utilizatorii de servicii telecom pot să afle în trei paşi simpli care sunt cele mai avantajoase oferte de telefonie şi internet la punct fix şi mobil: aleg categoria de servicii, introduc estimările proprii de consum şi primesc o listă cu primele 25 de planuri tarifare în ordinea crescătoare a preţului. În momentul afişării rezultatelor, aplicaţia oferă şi alte detalii relevante, precum durata minimă a contractelor, penalităţi în caz de reziliere sau informaţii privind eventuale promoţii.

Proiectul „Aplicaţie online pentru compararea ofertelor de comunicaţii destinate utilizatorilor finali’ a fost implementat de ANCOM în cadrul Operaţiunii 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare’ a Domeniului Major de Intervenţie 2 „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice’, din Axa Prioritară 3 „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public” aferente Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice’, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Legea infrastructurii

Anul 2013 a fost unul dedicat subiectului infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional. Conform atribuţiilor care îi revin potrivit documentului normativ, adoptat la finele anului trecut, Autoritatea a publicat un model de contract – cadru de acces pe proprietatea privată în scopul instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor publice de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, a centralizat toate prevederile legii, precum şi condiţiile de acces într-o bază de date disponibilă pe propriul site. De asemenea, a elaborat avizul conform în cazul proiectelor Netcity şi Ro-NET. Tot în acest an, Autoritatea a realizat un proiect-pilot de inventariere a reţelelor şi infrastructurii de comunicaţii electronice la nivelul municipiului Braşov, elaborând în prezent documentaţia necesară pentru extinderea acestuia la nivel naţional.

Începând cu a doua jumătate a anului, reprezentanţii ANCOM au derulat o campanie de informare având ca obiectiv principal facilitarea implementării Legii infrastructurii, act normativ cu impact atât asupra furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, cât şi asupra autorităţilor publice, proprietarilor de imobile şi a altor deţinători de infrastructură. Autorităţile administraţiei publice locale, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice, precum şi alţi furnizori de utilităţi publice au primit informări din partea ANCOM cu privire la dispoziţiile Legii infrastructurii, reprezentanţii Autorităţii având întâlniri individuale cu cea mai mare parte dintre ei pentru a lămuri aspectele practice ale implementării legii.

Conform datelor oficiale, până la data de 1 noiembrie 2013, un procentaj de 99,75% dintre cele 3.267 de unităţi administrativ-teritoriale din România au fost informate de reprezentanţii ANCOM cu privire la obligaţiile ce le revin ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi. În plus, 830 de administraţii locale şi-au îndeplinit obligaţiile şi au trimis Autorităţii spre publicare condiţiile de acces pe proprietăţile pe care le deţin.

Reducerea tarifelor maxime pentru serviciile de interconectare

Arbitrul pieţei telecom din România a stabilit, în acest an, noi tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor telefonice la puncte fixe şi mobile pe baza unor modele de calculaţie a costurilor. Tarifele vor intra în vigoare după finalizarea etapei obligatorii de consultare europeană. ANCOM urmează să notifice Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la setul de măsuri propuse, alături de motivele care stau la baza acestor măsuri. Forul european şi autorităţile de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării.

Noua grilă de tarife stabilită de Autoritate prevede un preţ maxim pentru terminarea apelurilor stabilit la valoarea de 0,14 eurocenţi/minut pentru terminarea la puncte fixe (în scădere de la 0,67 eurocenţi/minut) şi de 0,96 eurocenţi/minut (în scădere de la 3,07 eurocenţi/minut) pentru terminarea apelurilor la puncte mobile. Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România cu putere semnificativă pe pieţele de terminare a apelurilor la puncte fixe şi mobile

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.