EUR
4,84 RON
(-0.08%)
USD
4,11 RON
(-0.78%)
GBP
5,36 RON
(+0.2%)
CHF
4,49 RON
(-0.29%)
BGN
2,48 RON
(-0.66%)
BYN
1,68 RON
(-0.6%)
CAD
3,07 RON
(-0.06%)
RSD
0,04 RON
(-0.09%)
AUD
2,95 RON
(-0.26%)
JPY
0,04 RON
(-0.38%)
CZK
0,18 RON
(+0.38%)
INR
0,05 RON
(-0.5%)

Imunoterapia anti-cancer, descoperirea ştiinţifică nr 1 în anul 2013

Utilizarea imunoterapiei pentru a combate cancerul a fost cel mai semnificativ progres ştiinţific în 2013, potrivit palmaresului anual al celor mai importante 10 descoperiri ale anului stabilit de prestigioasa revistă americană Science, relatează AFP.

Cercetarea privind cancerul a cunoscut o schimbare în acest an în momentul în care recurgerea la imunoterapie în lupta împotriva acestei boli, în dezvoltare de câteva decenii, şi-a dovedit potenţialul terapeutic, explică autorii articolului apărut în ultima ediţie săptămânală a revistei din acest an, datată 20 decembrie.

Mai multe teste clinice de imunoterapie – un tratament care acţionează asupra sistemului imunitar, în special limfocitele T care atacă tumorile – s-au dovedit foarte promiţătoare mai ales împotriva formelor agresive de cancer ca melanomul, în timp ce alte terapii au eşuat.

‘În acest an, imensa promisiune pe care o reprezintă imunoterapia în cancer prezintă puţine îndoieli’ chiar dacă trebuie manifestată prudenţă în ceea ce priveşte numărul redus de pacienţi trataţi, a scris Tim Appenzeller, redactor-şef la Science. El a subliniat de asemenea faptul că ‘un mare număr de cancerologi sunt de acum convinşi că asistă la un moment de cotitură în ceea ce priveşte tratarea cancerului.

Numeroase progrese în imunoterapia cancerului provin din descoperirea la sfârşitul anilor ’80 de către cercetători francezi a unui receptor pe celulele T care le împiedică pe acestea să atace tumorile canceroase. Experimentele efectuate atunci pe şoareci au arătat faptul că neutralizând receptorul, celulele T, care au un rol cheie în sistemul imunitar, au redus considerabil tumorile canceroase la aceste animale.

Mai recent, în 2006, cercetătorii japonezi au identificat un nou receptor ce frânează acţiunea anti-cancer a celulelor imunitare şi primele teste clinice efectuate pe pacienţi sunt promiţătoare, menţionează Science.

În 2011, modificarea genetică a celulelor T pentru a le programa să distrugă tumorile a provocat de asemenea mult entuziasm în lumea medicală şi constituie obiectul unui mare număr de teste clinice efectuate mai ales pe pacienţii bolnavi de leucemie. Semn al importantului potenţial pe care îl are imunoterapia, numeroase laboratoare farmaceutice investesc de acum mult în această nouă abordare de tratament împotriva cancerului după ce au ignorat acest aspect timp de mai mulţi ani, menţionează Science.

În afară de imunoterapia în cancer, revista Science a elaborat o listă cu alte nouă descoperiri ştiinţifice realizate în 2013:

– Tehnica de modificare a genelor numită CRISPR, inspirată dintr-un mecanism descoperit în bacterii şi pe care acestea o utilizează pentru a se proteja. Cercetători au adaptat-o pentru a manipula genomul plantelor, al animalelor sau al celulelor umane. CRISPR a fost una dintre descoperirile-vedetă în cercetarea biomedicală, în 2013.

– Celulele fotovoltaice din perovskit. Este vorba de o nouă generaţie de materiale mai bine comercializate ce permit producerea mai uşor şi cu un cost mai redus a panourilor solare.

– Biologie structurală, utilizată pentru prima dată în producerea unui vaccin. Această tehnică utilizează structura unui anticorp pentru a concepe un imunogen, agent activ al vaccinului.

– Tehnica de imagerie numită CLARITY care face ţesuturile cerebrale transparente şi neuronii vizibili, permiţând cercetătorilor să exploreze creierul mai eficient ca oricând.

– Miniorgane umane cultivate in vitro – muguri de ficat, rinichi sau creier în miniatură care ar putea fi mai bine utilizate pentru cercetare decât la animale.

– Identificarea sursei, mult timp misterioasă, a razelor cosmice în particule provenite de la supernova, stele care au explodat.

– Cercetările efectuate pe şoareci au indicat faptul că somnul este esenţial pentru a permite o curăţare a creierului, crescând spaţiul între neuroni, ceea ce ameliorează circulaţia fluidelor.

– Cercetările efectuate pe mii de miliarde de bacterii ce populează corpul nostru au arătat importanţa lor pentru sănătate şi pentru a elabora tratamente personalizate mai eficace împotriva unor boli. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata