Mânăstirea Antim din Bucureşti

Mânăstirea Antim este o ctitorie a Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul, construcţia ei fiind plasată la sfârşitul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu şi începutul domniilor fanariote în Ţara Românească.

Mitropolitul Ţării Româneşti, Antim Ivireanul, a început construcţia mânăstirii pe un teren dăruit de vistierul Drăguşin Merişanu, care a dorit în acest fel să fie considerat printre ctitorii noului lăcaş. Terenul se afla în mahalaua popii Ivaşco, unde se găsea o veche biserică de lemn a paharnicului Staicu Merişanu, care murise înainte de 1704. Mitropolitul Antim a început construcţia bisericii în ultimele zile ale lui aprilie 1713.

Planurile de construcţie ale mânăstirii cuprindeau un întreg complex monahal cu toate cele necesare (chilii, magazii, grajduri, şoproane, tipografie şi bibliotecă) iar pentru toate acestea îi trebuia spaţiu larg. Prin urmare, încă din primăvara anului 1713, mitropolitul Antim va extinde terenul mânăstirii în mahalaua popii Ivaşco, obţinând şi alte documente în acest scop pentru locurile dăruite succesiv de Diicul Rudeanu(17 mai 1713), Constantin Logofătul şi soţia sa Smaranda (1 iulie 1713), Chircă Rudeanu, fost mare sluger (16 februarie 1715). Mitropolitul Antim a şi cumpărat o casă cu terenul aferent în vecinătatea mânăstirii, pe 10 august 1713, de la Manea Ciauşul şi fratele său Dumitru pârcălabul.

Pisania bisericii arată că în numai doi ani, biserica mare a mânăstirii a fost terminată şi sfinţită pe 20 iulie 1715. Până la moartea mitropolitului Antim, în toamna anului 1716, chiliile împrejmuitoare şi clopotniţa au fost şi ele în mare parte finalizate. În acest an, tiparniţa era instalată în chiliile mânăstirii, mărturie fiind cartea ieşită din teascurile acesteia, în anul 1716, cu titlul ‘Istoria Sfântă’.

Efortul mitropolitului Antim pentru înzestrarea mânăstirii este impresionant. Lista cu datorii a mitropolitului, actele de donaţie şi hrisoavele domneşti din anii 1713-1716, confirmă faptul că la moartea mitropolitului Antim, ctitoria sa era în mare parte finalizată, resursele materiale şi financiare ale aşezământului fiind în conformitate cu ceea ce îşi propusese sfântul său ctitor. Sfântul Antim Ivireanul a înzestrat mânăstirea atât cu proprietăţi, dar şi cu o bibliotecă şi două tipografii, una grecească şi una românească, după cum stabilea încă de la începerea lucrărilor de zidire.

Chiar dacă cele două tipografii au fost transferate din mânăstire după anul 1720, vieţuitorii de aici continuă activităţile culturale prin copierea de manuscrise. Pe lângă şcoală de copişti care a funcţionat la Antim în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, a existat şi o şcoală de pregătire a preoţilor.

În 1797, şcoală de pregătire a preoţilor de la Antim este transformată în seminar teologic, primul din Ţara Românească. Tot din acest an, începe o nouă etapă în viaţa mânăstirii ca metoc şi reşedinţă a episcopilor de Argeş.

Prin strădania episcopilor de Argeş, situaţia mânăstirii se îmbunătăţeşte treptat, episcopul Iosif refăcând turlele bisericii precum şi acoperişurile clădirilor (1812).

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.