Al-Qaida nu este vinovată de atacul de la Benghazi

Organizaţia Al-Qaida nu a participat direct la atacul împotriva consulatului american la Benghazi, soldat cu moartea a patru americani, printre care ambasadorul, pe 11 septembrie 2012, a informat sâmbătă cotidianul New York Times, citat de AFP.

Potrivit unei anchete publicate pe site-ul cotidianului şi bazată pe investigaţii realizate în oraşul libian, New York Times a afirmat că moartea ambasadorului american Chris Stevens şi a trei concetăţeni ai săi a fost cauzată de atacanţi locali.

Această informaţie ar putea să creeze controverse la Washington, unde administraţia Barack Obama a fost acuzată în repetate rânduri că acoperă ce s-a întâmplat la Benghazi, acuzaţii respinse de guvern.

Jurnalul afirmă, de asemenea, că atacul ar putea fi, într-adevăr, opera manifestanţilor furioşi care se îndreptau spre misiunea diplomatică în urma difuzării la posturi locale de televiziune a unui film anti-islam produs în Statele Unite.

Bazat pe interviuri cu locuitori din Benghazi care, potrivit publicaţiei amintite, aveau cunoştinţă directă despre atac, New York Times „nu a întâlnit nicio dovadă că Al-Qaida ori alte grupări internaţionale au jucat vreun rol în atacul” asupra misiunii americane.

„Din contră, atacul a fost realizat de luptători care au beneficiat direct de logistica şi de importanta forţă aeriană a NATO în timpul insurecţiei” împotriva regimului condus de Muammar Gaddafi, ucis în octombrie 2011, precizează site-ul ziarului american.

New York Times, citând responsabili americani cu privire la o anchetă criminală asupra morţii celor patru americani în misiune, menţionează că unul dintre principalii suspecţi ar fi liderul rebel local Ahmed Abu Khattala.

Potrivit anchetei cotidianului, Ahmed Abu Khattala s-ar fi aflat în misiunea americană în momentul atacului. Într-un interviu acordat New York Times, liderul rebel a recunoscut că era în interiorul consulatului, însă a negat că ar fi organizatorul atacului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.