Camera Deputaţilor: 324 de legi adoptate, 9 moţiuni simple respinse în 2013

0 2

La Camera Deputaţilor au fost adoptate în acest an 324 de proiecte legislative, au fost dezbătute 9 moţiuni simple, respinse însă la vot, activitatea acestui for legislativ continuând cu înfiinţarea a două comisii noi, cu modificări semnificative în componenţa grupurilor politice parlamentare, iar cinci deputaţi şi-au pierdut mandatul şi nu au mai fost înlocuiţi în sesiunile din 2013.

* Camera Deputaţilor şi-a început activitatea în debutul acestui an cu un total de 412 deputaţi, însă, până la începutul lunii decembrie, au rămas 407. Cinci deputaţi şi-au pierdut mandatul, dintre care patru sunt sau au fost liberali: Dan Radu Ruşanu – desemnat de Parlament să conducă Consiliul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, George Becali – condamnat la închisoare, Eduard Hellvig şi Ovidiu Silaghi – ambii au plecat în Parlamentul European.

Deputaţii Hellvig şi Silaghi şi-au anunţat demisia din parlamentul intern în luna septembrie, după ce DNA a cerut Parlamentului, pentru Ovidiu Silaghi, să încuviinţeze începerea urmăririi penale pentru trafic de influenţă. Conducerea PNL a decis atunci ca Silaghi şi Hellvig să preia mandatele de europarlamentar rămase vacante în urma demisiei lui Cristian Buşoi (numit la conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate) şi a Ramonei Mănescu (desemnată ministru al Transporturilor). Cel de-al cincilea deputat care şi-a pierdut mandatul este Aurel Nechita, fost deputat PSD, declarat incompatibil de instanţă.

* Şi în componenţa grupurilor parlamentare au intervenit o serie de modificări. PP-DD a avut cele mai mari pierderi – 21 de deputaţi de la începutul anului şi până acum, ei devenind membri PC, UNPR, PNL, PSD sau independenţi. PDL a pierdut 9 deputaţi, care s-au regăsit ulterior în grupurile PNL, UNPR, PC sau independenţi.

În acest moment, grupul deputaţilor PSD are 167 de membri, cel al PNL are 100 de membri, PDL – 47 de membri, grupul parlamentar al PP-DD are 27 de deputaţi, grupul minorităţilor naţionale – 18 membri, tot câte 18 membri au şi grupurile UDMR şi PC, iar 12 deputaţi sunt neafiliaţi. Aceştia din urmă au încercat să-şi constituie un grup de independenţi, însă Regulamentul Camerei Deputaţilor nu permite acest lucru.

* Camera Deputaţilor are din acest an încă două comisii: Comisia pentru mediu şi Comisia pentru transporturi. Conducerea deputaţilor a decis, de asemenea, să achiziţioneze 50 de autoturisme pentru membrii Biroului Permanent, pentru preşedinţii de comisii şi pentru liderii de grup, înlocuind în acest fel maşinile vechi de 12 ani pe care aceştia le foloseau.

Pe de altă parte, s-a decis reducerea consumului de hârtie, iniţiativă care, potrivit preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, va duce la economisirea a 300.000 de lei anual din bugetul instituţiei. Un alt punct important în activitatea Camerei Deputaţilor din acest an a fost demararea unui concurs de proiecte pentru reamenajarea esplanadei Palatului Parlamentului. Au fost desemnate cele mai bune trei proiecte, iar anul viitor urmează ca unul dintre acestea să fie pus în aplicare, pentru ca cetăţenii să aibă acces permanent în curtea Palatului Parlamentului.

* Din ianuarie până la începutul lunii decembrie, Camera Deputaţilor a adoptat 324 de legi, potrivit site-ului instituţiei. Au fost înregistrate pe parcursul anului 536 de iniţiative legislative. Din cele 324 de legi adoptate, 200 sunt ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă ale guvernului. Printre cele mai importante legi adoptate de deputaţi amintim: Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, legea privind sistemul unitar de pensii, legea privind implementarea în şcoli a programului de consum a fructelor proaspete.

* Deputaţii Opoziţiei au depus 9 moţiuni simple în acest an, toate fiind respinse la vot. Astfel, deputaţii PDL şi PP-DD au înaintat spre dezbatere moţiunea simplă „Taxare până la capăt! USL te vrea sărac”, în care se solicita retragerea imediată a proiectului de buget pe anul 2014, „stoparea furtului din banul public şi transparentizarea cheltuielilor şi veniturilor bugetelor centrale şi locale”.

Alte moţiuni au purtat numele „CFR Marfă – cronica unei privatizări eşuate”, „Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă”, „Salvaţi metroul bucureştean”, „Guvernul Ponta – fabrică de şomeri”, „Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen”, „Companiile de stat în guvernarea USL, management de stat sau cumetrie de partid”, „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei” (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Comentarii
Se incarca...