EUR
4,80 RON
(0%)
USD
4,42 RON
(-0%)
GBP
5,73 RON
(+0.05%)
CHF
4,52 RON
(+0.03%)
BGN
2,45 RON
(0%)
BYN
2,00 RON
(+0.42%)
CAD
3,34 RON
(-0.01%)
RSD
0,04 RON
(+0.06%)
AUD
2,93 RON
(+0.11%)
JPY
0,04 RON
(0%)
CZK
0,19 RON
(0%)
INR
0,06 RON
(0%)

 

Leul, cea mai bună evoluţie din UE în raport cu euro, în 2013, deşi s-a depreciat uşor

Leul a înregistrat în 2013 cea mai redusă depreciere în raport cu euro, dintre toate monedele din Uniunea Europeană, moneda naţională marcând, la sfârşitul lui decembrie, o scădere de circa 0,5% comparativ cu valoarea sa de la începutul anului trecut.

Conform unei analize Nobele Securities, anul trecut kuna croată s-a depreciat cu aproape 0,9% faţă de euro, zlotul polonez a scăzut cu circa 1,9%, forintul s-a redus cu circa 2%, lira sterlină cu aproximativ 2,3%, coroana suedeză cu circa 3,2%, iar coroana cehă-cu aproape 9%.

„Leul a avut o evoluţie pozitivă în primele 11 luni ale anului 2013, apreciindu-se uşor raportat la euro; luna decembrie nu a fost însă favorabilă monedei naţionale, aceasta scăzând cu aproape 0,9% faţă de euro: neînţelegerile de pe scena politică internă au afectat mediul economic şi au transmis către investitori semnale privind o anumită instabilitate; în plus, la reuniunea sa din 17-18 decembrie, Rezerva Federală a SUA a anunţat că, începând cu luna ianuarie a anului 2014, va reduce cu circa 11,7% programul de relaxare cantitativă, iar acest anunţ a adus volatilitate în pieţe. Referitor la scăderea semnificativă a coroanei cehe în 2013, trebuie să reamintim că evoluţia nesatisfăcătoare a economiei a determinat Banca Naţională a Cehiei să intervină pe piaţa de schimb valutar pentru a deprecia moneda, cu obiectivul de a impulsiona exporturile şi a creşte inflaţia, aflată la un nivel îngrijorător de scăzut”, a arătat Silviu Pojar, sales manager la Noble Securities, sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

La nivelul întregii Europe, lira turcească a marcat cea mai mare depreciere faţă de euro în 2013, moneda prăbuşindu-se cu circa 25%, atât ca urmare a numeroaselor conflicte de stradă care au avut loc în Turcia, cât şi din cauza scandalurilor de corupţie izbucnite în decembrie, care au afectat guvernul de la Ankara.

„Contextul rămâne delicat: situaţia din Turcia pare a fi încă destul de departe de o rezolvare completă şi, în plus, ar putea fi de aşteptat anumite dezechilibre generate de devalorizarea semnificativă a lirei turceşti şi creşterea neîncrederii investitorilor, iar faptul că economia sa depinde de împrumuturi externe nu avantajează deloc Turcia în acest moment”, a arătat Silviu Pojar.

Pentru moneda unică europeană, 2013 a fost un an pozitiv, euro apreciindu-se cu aproape 4,4% faţă de dolarul american; în decembrie, moneda unică europeană a atins maximul ultimilor doi ani raportat la dolarul american.

„Unii investitori au considerat că Fed a redus prea puţin programul de achiziţii de obligaţiuni, aşa încât moneda americană „a ratat” o apreciere consistentă în decembrie”, a precizat Silviu Pojar.

Tot luna trecută Standard & Poor’s a retrogradat cu o treaptă ratingul de credit pe termen lung al Uniunii Europene, de la „AAA” la „AA+”, agenţia de rating acuzând deteriorarea situaţiei financiare.

„Evenimentul nu a afectat însă încrederea investitorilor în euro, moneda unică europeană apreciindu-se în decembrie faţă de dolarul american, pe fondul altor semnale considerate de pieţe drept favorabile pentru euro”, a arătat Silviu Pojar.

De altfel, aproape toate monedele din UE s-au apreciat în 2013 în raport cu dolarul american, iar leul s-a aflat în grupul celor care au marcat creşteri semnificative, având în vedere că la finele lui decembrie moneda naţională a înregistrat o apreciere de circa 3,7%, comparativ cu cotaţia sa de la începutul anului faţă de dolar.

„Aşteptările sunt mari în 2014 atât în ceea ce priveşte Europa, cât şi SUA; moneda unică europeană va avea nevoie de reconfirmări puternice în ceea ce priveşte economia regiunii pentru a-şi putea menţine aprecierea faţă de USD. Anul curent este important pentru euro şi din prisma faptului că Letonia trece oficial la moneda unică europeană, devenind al 18-lea stat membru al Zonei Euro. În ceea ce priveşte România, evoluţiile economiei locale se anunţă a fi pozitive în acest an; 2014 ar putea fi însă volatil pentru moneda naţională, având în vedere că alegerile (prezidenţiale şi europarlamentare) ar putea stimula apariţia unei instabilităţi politice, care s-ar reflecta desigur în pieţele financiare”, a precizat Silviu Pojar. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata