Retrospectivă economică (săptămâna 30 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014)

Stabilitatea monedei naţionale comparativ cu alte valute din zonă, cele aproape 1,3 miliarde de lei pe care Galaxy Tobacco, European Food, Poşta Română, Electrocentrale Bucureşti şi Rompetrol Downstream le datorează către bugetul de stat, dar şi datele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), conform cărora aproximativ 80.000 de turişti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă, atât Crăciunul şi Revelionul pe rit nou şi pe rit vechi, sunt printre cele mai importante ştiri difuzate pe fluxul AGERPRES, în săptămâna care tocmai s-a încheiat.

Prezentăm cele mai importante ştiri redactate în săptămâna 30 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, dar şi principalele subiecte de urmărit în săptămâna 6 – 12 ianuarie 2014.

* Industria alimentară românească a fost ‘zguduită’ pe parcursul acestui an de mai multe scandaluri, unele cu ramificaţii internaţionale, cum a fost cel al cărnii de cal de la începutul lunii februarie, în timp ce cazul laptelui cu aflatoxină a adus demisii la vârful Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/ din cauza ‘bâlbâielilor’ în comunicare, iar carnea de pasăre contaminată cu salmonela a prejudiciat industria avicolă cu zeci de milioane de euro. (Retrospectivă)

* Activitatea în sectorul de comerţ şi servicii va avea o relativă stabilitate în perioada decembrie 2013 – februarie 2014, iar cea din industria prelucrătoare şi construcţii va scădea, în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit opiniilor exprimate de managerii societăţilor comerciale, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică.

* Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, ultima din 2013, şi toţi indicii bursieri înregistrau aprecieri după prima jumătate de oră de la debutul tranzacţiilor.

* Conexiunea tehnologiilor utilizate în telefonia mobilă şi fixă poate reprezenta ‘lozul câştigător’ pentru operatorii Romtelecom şi Cosmote România în 2014, iar investiţiile comune – estimate la 170 de milioane de euro – vor fi orientate anul viitor în creşterea vitezei şi digitalizarea reţelei fixe, apreciază reprezentanţii celor doi operatori de telecomunicaţii.

* Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat, în noiembrie 2013, cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 209,048 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, remise, luni.

* Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în noiembrie 2013 cu 0,6% (minus 0,6% în termeni reali) faţă de luna octombrie 2013, până la nivelul de 219,703 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României remis, luni.

* Divizia din China a General Motors (GM) a anunţat, luni, că va rechema la service 1,46 milioane de vehicule pentru a înlocui pompele de alimentare defecte, în ceea ce ar putea fi cea mai mare rechemare de când a intrat în vigoare o nouă lege care înăspreşte obligaţiile producătorilor auto, transmite Bloomberg.

* Daimler a anunţat, luni, că a construit anul acesta 1,49 milioane de vehicule de pasageri, grupul auto german fiind în grafic pentru a raporta noi vânzări record, transmite Reuters.

* Guvernul Marii Britanii ar trebui să finalizeze, în 2014, privatizarea Lloyds Banking Group, vânzând participaţia de 33% pe care o mai deţine statul la banca britanică, au declarat, luni, pentru publicaţia The Daily Telegraph, surse anonime, transmite Dow Jones Newswires. Participaţia deţinută la Lloyds este evaluată în prezent la 18,4 miliarde de lire sterline (30,3 miliarde de dolari sau 22,1 miliarde de euro) şi sursele susţin că aceasta ar putea fi vândută în întregime în următoarele 12 luni printr-o combinaţie de vânzări instituţionale şi oferte către public.

* Bursa a închis în creştere, luni, în ultima sesiune de tranzacţionare a anului 2013, iar indicele compozit BET-C, care a arată evoluţia agregată a cotaţiilor acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti /BVB/, a înregistrat în acest an un avans de 20%. Indicele BET-C a închis la 3.344,38 puncte faţă de 2.786,11 puncte în ultima şedinţă de tranzacţionare a anului 2012.

* Meteorologii estimează că vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, în perioada 30 decembrie 2013 – 12 ianuarie 2014, cu temperaturi maxime de până la 8 grade Celsius, conform prognozei publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

* Consumatorii finali vor fi cei care vor suporta întreaga majorare a accizelor la carburanţi de la 1 ianuarie 2014, a declarat, luni, vicepreşedintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, într-o conferinţă de presă. El a explicat că principalii factori care influenţează preţul la pompă sunt cotaţiile petroliere, cursul de schimb şi taxele.

* Peste 56% dintre români şi 48% dintre polonezi consideră că lipsa educaţiei financiare duce la dificultăţi în rambursarea obligaţiilor de plată, arată un studiu multicultural realizat de grupul KRUK. De asemenea, două treimi dintre români, la fel ca şi în cazul polonezilor, afirmă că lipsa culturii financiare conduce la cheltuieli excesive care depăşesc veniturile curente, la semnarea de contracte pe care nu le înţeleg şi la diminuarea economiilor personale.

* Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ şi Banca Europeană pentru Investiţii /BEI/ au semnat un contract de finanţare în valoare de 110 milioane de euro, în vederea acoperirii contribuţiei bugetului de stat la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

* Mechel analizează înlocuirea directorului său general, deoarece grupul rus este afectat de nivelul ridicat al datoriilor, se arată într-un articol publicat, luni, de The Financial Times. Conducerea companiei va discuta în şedinţa de luni demisia lui Evgeny Mikhel, iar un anunţ oficial al putea fi făcut marţi, a precizat un purtător de cuvânt al Mechel, fără a da şi alte detalii.

* Constructorul auto american Ford se aşteaptă ca vânzările principalelor sale branduri pe piaţa din SUA să depăşească anul acesta 2,4 milioane de vehicule, deoarece cererea record pentru sedanul Fusion şi modelele hibride va ajuta compania să depăşească Toyota, transmite Bloomberg.

* India a anulat un contract pentru achiziţia de elicoptere, încheiat cu compania britanico-italiană AgustaWestland, întrucât aceasta din urmă ar fi mituit oficiali indieni pentru a-l semna, transmit agenţiile AFP şi EFE citând surse din Ministerul indian al Apărării.

* Leul a înregistrat, în 2013, cea mai redusă depreciere în raport cu euro, dintre toate monedele din Uniunea Europeană, moneda naţională marcând, la sfârşitul lui decembrie, o scădere de circa 0,5% comparativ cu valoarea sa de la începutul anului trecut, conform unei analize realizată de Noble Securities.

* Bugetul alocat României prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) pentru plăţile directe pe suprafaţă va fi de peste 10,6 miliarde de euro, în perioada 2014-2020, iar subvenţia la hectar plătită din fondurile europene va ajunge la 196 de euro în anul 2019, faţă de 139,17 euro în 2013.

* Firmele cu cele mai mari datorii la bugetul de stat, la finalul trimestrului trei din 2013, sunt Galaxy Tobacco, European Food, Poşta Română, Electrocentrale Bucureşti şi Rompetrol Downstream, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/, pe pagina sa de internet. În total, cele cinci companii au acumulat datorii către bugetul naţional de aproape 1,3 miliarde de lei.

* România a importat mobilă în valoare de 250,373 milioane euro, în opt luni din 2013, în creştere cu 10,6 la sută, faţă de 2012, când a fost important mobilier în valoare de 226,282 milioane euro, arată datele centralizate de Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR).

* Calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale prevede o majorare de 10% a preţului pentru consumatorii casnici pe parcursul acestui an şi o creştere de 18% pentru industrie, însă scumpirile efective vor ţine cont de realităţile pieţei de la începutul fiecărui trimestru din 2014.

* Principala destinaţie externă a românilor, în perioada sărbătorilor de iarnă, a fost Austria, urmată în top de Bulgaria, Italia, destinaţiile exotice şi Grecia, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Cristian Pitulice, manager la agenţia de turism Edelweiss Travel.

* Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au crescut, în decembrie 2013, cu 111 milioane de euro, până la 32,5 miliarde de euro, de la 32,4 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, informează BNR, printr-un comunicat remis vineri .

* Grupul auto Renault, proprietarul Dacia, a anunţat, joi, că şi-a păstrat şi consolidat poziţia de lider pe piaţa auto din Franţa în condiţiile în care şase vehicule produse de grupul Renault se numără printre primele 10 cele mai bine vândute autovehicule de pasageri – Clio (numărul 1), Scénic, Mégane, Dacia Sandero, Captur şi Twingo, informează un comunicat de presă al Renault.

* Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a acreditat în ultima şedinţă din anul 2013, care a avut loc pe 30 decembrie, 40 de proiecte fotovoltaice pentru a primi certificate verzi, potrivit unui document postat pe site-ul instituţiei.

* Grupul bancar ungar MKB Bank, instituţie controlată de grupul german Bayerische Landesbank, a anunţat joi că şi-a vândut întreaga participaţie la subsidiara sa din România, Nextebank SA, informează portalul portofolio.hu. Într-un comunicat remis Bursei de la Budapesta, MKB Bank a precizat că a semnat un contract privind vânzarea întregii sale participaţii directe de 96,3% din acţiunile Nextebank SA la data de 31 decembrie 2013. Tranzacţia aşteaptă aprobarea Băncii Naţionale a României.

* Compania Lukoil Energy and Gas România a primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) autorizaţia de înfiinţare pentru centrala electrică fotovoltaică Petrotel-Lukoil, potrivit unui document postat pe site-ul ANRE.

*  În 2012, volumul investiţiilor din România în Republica Moldova a scăzut abrupt cu peste 22%, până la 191 de milioane de dolari, arată datele Fondului Monetar Internaţional. Banca Naţională a Moldovei susţine că e vorba de retrageri de capital şi achitări de datorii, scrie vineri Adevărul Moldova.

* Grupul britanic de telefonie Vodafone a demarat discuţiile cu grupul Tata Group pentru a prelua un pachet de control la compania indiană de telefonie Tata Teleservices şi a deveni cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa din India, informează un articol publicat în cotidianul Economic Times preluat de Bloomberg. Cotidianul citează o sursă din apropierea discuţiilor potrivit căreia compania britanică negociază preluarea unui pachet de 59,45% din acţiunile Tata Teleservices de la Tata Group.

* Banca americană Goldman Sachs Group Inc. a fost în 2013, pentru al treilea an la rând, lider în clasamentul global al companiilor care intermediază fuziuni şi achiziţii, atât în termeni de volum cât şi de venituri, potrivit unui clasament elaborat de firma Dealogic, transmite Wall Street Journal.

* Banca Transilvania a deschis, vineri, la Roma, o sucursală destinată în special românilor, atât persoanelor fizice, cât şi companiilor, se arată într-un comunicat al băncii.

* Trei la sută cei mai bogaţi oameni la nivel mondial, din 131 de ţări, deţin 20% din veniturile colective globale, în condiţiile în care 54% cei mai săraci oameni ai lumii deţin tot 20% din veniturile colective mondiale, potrivit unui sondaj publicat vineri de Gallup, informează EFE.

* O delegaţie de oameni de afaceri chinezi s-a aflat în comuna băcăuană Filipeşti, unde intenţionează să participe la realizarea unui proiect industrial în valoare de aproximativ 4 milioane de euro.

* Peste cinci miliarde de euro nereclamaţi se află în conturi ‘uitate’ de fonduri de pensii în Elveţia, potrivit unor informaţii făcute publice joi seară de media elveţiene, relatează AFP.

* Ministerul slovac al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale doreşte o înăsprire a regulilor privind cumpărarea de pământ de către străini înainte de 1 mai 2014, când va expira actualul moratoriu asupra achiziţiilor de terenuri agricole, relatează sâmbătă agenţia TASR.

* Circa 80.000 de turişti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă, atât Crăciunul şi Revelionul pe rit nou şi pe rit vechi, precum şi toată perioada cuprinsă între 20 decembrie 2013 şi 14 ianuarie 2014, în creştere estimată de 10% faţă de anul anterior, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), remis, duminică.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.