EUR
4,84 RON
(0%)
USD
4,11 RON
(0%)
GBP
5,36 RON
(+0.05%)
CHF
4,50 RON
(+0.01%)
BGN
2,48 RON
(-0.08%)
BYN
1,67 RON
(+0.27%)
CAD
3,07 RON
(0%)
RSD
0,04 RON
(0%)
AUD
2,94 RON
(-0.02%)
JPY
0,04 RON
(+0.01%)
CZK
0,18 RON
(+0.01%)
INR
0,05 RON
(-0.07%)

Braşov: Primarul anunţă noi măsuri privind parcările

Primăria Braşov va dezafecta, în următoarele zile, blocatoarele pentru parcările închiriate şi va elibera abonamente care vor putea fi achiziţionate perimetral pentru cei care deţin proprietăţi în zona centrală, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, primarul George Scripcaru. Totodată, el i-a somat pe toţi cei care au restanţe vechi de ani de zile la plata parcărilor închiriate să le achite până la 31 ianuarie.

„Vom dezafecta în următoarea perioadă toate acele opritoare care sunt montate pe domeniul public. Cei care sunt deţinători de autoturism şi sunt proprietari în centrul istoric vor avea un abonament care să fie achiziţionat perimetral. Vor putea să parcheze în zona centrului istoric acolo unde vor găsi un loc de parcare liber. Celelalte locuri de parcare vor fi exploatate în regimul pe care îl ştim la nivelul municipiului Braşov. Asta reprezintă diferenţa ca să spun aşa, pentru cei care au proprietăţi şi maşini în centrul istoric, faţă de cei care au parcare de reşedinţă în alt cartier, dar care stau la bloc”, a precizat Scripcaru.

El a subliniat că, în momentul de faţă, Primăria are un inventar al autoturismelor aflate pe raza municipiului Braşov – care sunt în număr de 78.000 – şi o bază de date completă, cu locurile de parcare amenajate pe raza municipiului. El i-a somat pe toţi cei care au restanţe privind plata parcărilor închiriate să le achite până la 31 ianuarie.

„Ştim care sunt cei care au avut până acum o situaţie reglementată pentru un loc de parcare, dar îi ştim şi pe cei care de vreo doi ani au uitat să plătească locul de parcare, deşi îl exploatează. Cei care de doi ani nu au plătit ar fi bine ca, până la 31 ianuarie, să-şi achite restanţele la zi, pentru că altfel vor avea o problemă cu Direcţia Fiscală care, pe baza sistemului GIS, putem să-i ştim la orice oră. Eu cred că toţi cetăţenii municipiului sunt cointeresaţi să-şi reglementeze această problemă”, a avertizat edilul.

Primăria a trimis până acum 30.000 de adrese către persoanele care nu au reglementat un loc de parcare, din care 9600 sunt cei care de doi ani nu au plătit parcarea deşi au folosit-o, iar alte 20.400 de persoane au fost identificate de inspectorii primăriei că foloseau parcarea fără să aibă o situaţie reglementată cu primăria în acest sens.

Cetăţenii care au o situaţie reglementată cu primăria pentru un loc de parcare rezidenţială plătesc 0,39 de lei pe zi, iar cei care nu sunt în această situaţie sau cei care sunt în trecere prin Braşov, plătesc 1,5 lei pe oră.

La nivelul municipiului Braşov sunt, în prezent, 68.500 de locuri de parcare, iar alte 500 de locuri de parcare se află în construcţie în zona Spitalului Militar.

„Tot pentru zona centrală o să regândim un proiect de finanţare pentru o sistematizare care începe de la sediul SIF Transilvania- strada Nicolae Iorga cu parcare subterană sub parcul central şi ieşire la Casa Armatei sau la Aro Palace, cu resistematizare de la Casa Armatei-strada Lungă-Biblioteca Judeţeană, un sistem integrat pe care să îl punem pe lista de proiecte pentru obţinerea unei finanţări pe exerciţiul bugetar 2014-2020. Este o necesitate pe care trebuie să o avem în atenţie. De asemenea, parcarea de la Biblioteca Judeţeană care va avea 326 de locuri şi pentru care am elaborat o serie de documente. Cu aceste lucrări vom regla toate problemele care sunt acum în zona centrală a Braşovului”, a mai spus George Scripcaru. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata