Opera Naţională Bucureşti, la 60 de ani – documentar

La 9 ianuarie 2013 se împlinesc 60 de ani de la inaugurarea sediului Operei Naţionale Bucureşti, construită după planurile arhitecţilor Octav Doicescu şi Paraschiva Iubu, care poartă un însemn heraldic creat de Tudor-Radu Tiron şi un logo în limba latină: ARS GRATIA ARTIS (artă pentru artă sau, tradus ad literam, arta este recompensa artei).

Aflată pe lista monumentelor istorice din Capitală şi devenită în timp un adevărat simbol al culturii şi artelor, Opera Naţională Română, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, sub denumirea Teatrul de Operă şi Balet. Faţada clădirii are un portic cu trei arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze şi trei uşi de acces, care permit intrarea în holul fastuos, înălţat pe două niveluri.

Sala de spectacole are formă de potcoavă, iar scena are 24 m lăţime, 20 m adâncime şi 30 m înălţime. La ultimul etaj al clădirii se află Muzeul Operei. În parcul din faţa clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea. Tot în faţa clădirii, dar privind spre intrare, se afla bustul compozitorului Gheorghe Stephanescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române.

Pe faţada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau iniţial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfăţişează o scenă de operă (sculptori Zoe Baicoianu şi Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (sculptor Ion Vlad). În sala de spectacole se află un candelabru cu 100 de braţe de cristal aurit.

 

  • Începuturile spectacolelor de operă şi balet în Bucureşti

Istoria spectacolului liric bucureştean începe în 1843, când a fost inaugurat primul teatru italian, cu opera ”Norma” de Vincenzo Bellini. După 1850, în paralel cu teatrul italian, au activat şi trupe lirice româneşti, conduse de N. Luchian, Costache Caragiale, Matei Millo. Atunci s-au lansat voci româneşti în lumea lirică, devenind celebrităţi internaţionale – soprana Elena Teodorini, tenorul Grigore Gabrielescu, bas-baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth, soprana Hariclea Hartulary, pe care Saint-Saens a denumit-o Darclée.

După 1870, în calitate de compozitor, pedagog şi dirijor, George Stephanescu a desfăşurat, timp de câteva decenii, o activitate importantă prin complexitatea sa, fiind una dintre personalităţile marcante ale istoriei artei lirice româneşti din secolul al XIX-lea.

Lansarea trupei lirice bucureştene la 8 mai 1885, cu opera ”Linda di Chamounix” de Gaetano Donizetti, cântată în româneşte, a fost un eveniment memorabil. Repertoriul cuprindea creaţii ale unor compozitori de maximă popularitate precum Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Giacomo Puccini, Richard Wagner.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, Bucureştii se puteau mândri cu o viaţă culturală activă în domeniul operei. Ministrul Artelor şi Cultelor de atunci, poetul Octavian Goga, s-a implicat în soluţionarea problemelor de definitivare a statutului Operei, care fiinţa provizoriu sub forma Societăţii Lirice Române ”Opera”, condusă de Ion Nonna Otescu, sub patronajul Reginei Maria.

În 1921, Societatea ”Opera” a primit fondurile necesare pentru a corespunde criteriilor de instituţionalizare a unui teatru muzical naţional, devenind Opera Română. Spectacolul inaugural a fost un eveniment remarcabil – premiera operei ”Lohengrin” de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, având la pupitrul ansamblului pe George Enescu. Generaţie după generaţie, şcoala românească de canto a dezvăluit valori remarcabile – Traian Grozăvescu, Florica Cristoforeanu, Maria Cebotari, Viorica Ursuleac, Dimitrie Onofrei, Stella Roman, Petre Munteanu. Dirijori de renume precum Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Cornel Trăilescu, Mihai Brediceanu, Carol Litvin, dar şi regizori ca Panait Cotescu, Jean Rânzescu, George Teodorescu, Hero Lupescu şi-au pus amprenta pe spectacolele lirice româneşti.

În 1924, la trei ani de la înfiinţarea Operei Române, Anton Romanovski s-a stabilit în România, punând bazele primei companii de balet. Primele spectacole de balet pe care le-a pus în scenă erau puternic influenţate de stilul marelui coregraf Mihail Fokin.

Prima maestră de balet a companiei bucureştene a fost Floria Capsali, a cărei activitate a început în 1938. Ea a reorganizat trupa de balet, a promovat tinerii interpreţi în rolurile principale.

Inaugurarea actualei clădiri a Operei, în 1954, a fost marcată de premiera, la 9 ianuarie, a spectacolului cu ”Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, care l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, iar regizor a fost Vladimir G. Ciukov. A doua zi, în 10 ianuarie, balerinii Operei prezentau şi ei primul lor spectacol în noul sediu: ”Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski.

A urmat o perioadă de mare expansiune artistică, în repertoriu fiind cuprinse şi creaţii româneşti de certă valoare. Interpreţii români au devenit binecunoscuţi peste hotare, mulţi dintre ei fiind deţinătorii unor importante premii la concursurile internaţionale de canto de la Toulouse, Geneva, Montreal, Sofia, Rio de Janeiro, Moscova, Leipzig, Munchen, Salzburg, Barcelona.

Un mare eveniment al istoriei moderne este reprezentat de montarea capodoperei enesciene ”Oedipe” în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional ”George Enescu” (1958). Aveau să se afirme pe scenele cele mai mari ale lumii artişti ca Elena Cernei, Magda Ianculescu, Ion Buzea, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Marina Krilovici, Iolanda Mărculescu, Victoria Bezetti, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Lella Cincu, Ion Piso, Ladislau Konya, Maria Slătinaru Nistor, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumagian, Constantin Gabor, Vasile Martinoiu, Silvia Voinea.

Şi în ceea ce priveşte spectacolele de balet, repertoriul s-a îmbogăţit cu aproximativ 50 de lucrări create în stiluri diferite, de la academic la neoclasic şi modern: ”Rapsodia română” de George Enescu, ”Preludiu la după-amiaza unui faun” de Claude Debussy, ”Rapsodia albastră” de George Gershwin, ”Seherazada” de Nicolai Rimski Korsakov.

În 1957, Oleg Danovski a reluat ”Lacul lebedelor”, Tilde Urseanu a creat ”Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, iar Vasile Marcu a pus în scenă ”Giselle” de Adolphe Charles Adam, ”Frumoasa din pădurea adormită” de P.I. Ceaikovski şi ”Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev. În acelaşi timp, repertoriul companiei de balet a propus lucrări româneşti ca ”Haiducii” de Hilda Jerea, în coregrafia lui Vasile Marcu, ”Calin” de Alfred Mendelssohn, în coregrafia Tildei Urseanu, ”Prinţ şi cerşetor” de Laurenţiu Profeta, ”Nastasia” de Cornel Trăilescu, în coregrafia lui Oleg Danovski.

Prim-solişti ai companiei, datorită interpretării de excepţie, apreciată nu doar cu ocazia participării lor la concursurile internaţionale de balet sau la festivalurile de gen, ci şi cu prilejul nenumăratelor turnee, au primit recunoaşterea internaţională aşezându-i în galeria marilor stele ale baletului: Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Sergiu Stefanschi, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Marinel Ştefănescu, Ioan Tugearu.

De-a lungul anilor, personalităţi consacrate ale scenei internaţionale au interpretat spectacole de neuitat pe scena ONB: Vladimir Vasiliev, Ekaterina Maximmova, Mihail Barîsnikov, Maina Gielgud, Elisabeth Platel, Jean Guizerix, Willfried Piollet, Margot Fonteyn, Birgit Culberg, Mats Ek, Andrian Fadeev, Anton Bogov, Giuseppe Picone, Alina Cojocaru, Johan Kobborg.

De asemenea, publicul fidel reprezentaţiilor de balet ale ONB a avut ocazia să aplaude trupele Teatrului din Kirov, Teatrului Balşoi din Moscova, Royal English Ballet din Londra, Baletul Cubanez din Havana, Hamburg Ballet, Miami Atlanta Ballet din SUA, Culberg Ballet din Suedia, Opera din Atena, Komische Oper din Berlin, dar şi companiile de dans contemporan conduse de Gigi Căciuleanu, Karine Saporta, Joseph Nadj şi Nederlands Dans Theatre.

După 1990 a continuat reluarea unor titluri în montări noi, iar echipa de interpreţi a fost completată cu voci tinere, în pleiada cântăreţilor de frunte remarcându-se Felicia Filip, Mariana Colpoş, Roxana Briban, Sorina Munteanu, Ecaterina Tuţu, Oana Andra, Ionel Voineag, Sever Barnea, Iulia Isaev, Marius Brenciu, Robert Nagy, Mihaela Stanciu, Ştefan Ignat, Iordache Basalic, precum şi interpreţi a căror carieră se desfăşoară peste hotare – Ruxandra Donose, Elena Mosuc, Adina Niţescu, Ruxandra Urdăreanu, Alexandru Agache.

Impactul asupra publicului a fost consolidat de seria artiştilor care au asigurat spectaculozitatea şi efectul viziunilor regizorale, scenografii Paula Brâncoveanu, Elisabeta Benedek, Roland Laub, Viorica Petrovici, Adriana Urmuzescu, Cătălin Ionescu Arbore.

Totodată, repertoriul companiei de balet, sub conducerea artistică a lui Ioan Tugearu (1990-1993), a Ilenei Iliescu (1993-2001), a lui Mihai Babuşka (2001-2008), a lui Gheorghe Iancu (2008-2009), a Simonei Şomăcescu (2009 – 2011) a cuprins titluri ca ”Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev, ”Cocoşatul de la Notre Dame” (colaj muzical), ”Anna Karenina” de P. I. Ceaikovski, în coregrafia lui Ioan Tugearu, ”Frumoasa din pădurea adormită” de P. I. Ceaikovski, ”Carmina Burana” de Carl Orff, ”Spărgătorul de nuci” de P. I. Ceaikovski, ”Roşu şi Negru” de Livia Teodorescu – Ciocănea, în coregrafia Alexei Mezincescu, ”Daphnis şi Chloé” de Maurice Ravel în coregrafia lui Gelu Barbu, ”Cenuşăreasa” în coregrafia lui Mihai Babuşka, ”Baiadera” de Ludwig Minkus, ”Corsarul” de Adolphe Charles Adam după coregrafia lui Marius Petipa, ”Simfonia fantastică” de Hector Berlioz în coregrafia lui Gigi Căciuleanu, ”Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski şi ”Femei” (colaj muzical) în coregrafia lui Gheorghe Iancu. Începând din 2011, Compania de Balet a Operei Naţionale Bucureşti este manageriată artistic de prim-balerinul Alin Gheorghiu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.