FMI a mai adăugat patru state europene pe lista ţărilor cărora le revizuieşte regulat sistemele financiare

0 1

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni, 13 ianuarie, că a adăugat Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Polonia pe lista ţărilor ale căror sectoare financiare trebuie să fie supuse unor controale regulate, în încercarea de a evita repetarea unei crize financiare globale, transmite Reuters.

În 2010, FMI a identificat 25 de state pentru care evaluarea sectoarelor lor financiare va fi obligatorie. Aceste evaluări au avut un caracter facultativ înaintea crizei financiare din 2008-2009, care a demonstrat cât de rapid problemele financiare dintr-o ţară se pot extinde şi în statele vecine precum şi în restul lumii.

Peste jumătate din cele 29 de sectoare financiare considerate de FMI de ‘importanţă strategică’ sunt amplasate în Europa.

‘Sectoarele financiare din aceste ţări sunt puternic interconectate nu numai între ele ci şi cu alte centre financiare globale’, susţine FMI. ‘Acest lucru le face centre ale reţelei financiare globale şi importante pentru stablitatea sistemică globală’ adaugă Fondul.

Potrivit unei noi metodologii, care a fost de asemenea publicată luni, FMI a informat că va revizui nu numai cât de expuse sunt băncile unei ţări faţă de băncile din alte state ci şi expunerea pe datoriile suverane precum şi legătura dintre o ţară şi băncile sale. De asemenea, FMI are de gând să analizeze fenomenele de tip contagiune a preţului, cum sunt legăturile strânse dintre pieţele bursiere din întreaga lume.

Consiliul director al FMI a salutat noua metodologie, dar a avertizat că ar putea omite anumite ţări care au suferit crize bancare şi financiare după 2008. În plus, boardul s-a arătat îngrijorat de riscul ca prin concentrarea pe analizeze derulate asupra celor 29 de ţări de importanţă strategică, personalul FMI va avea mai puţin timp pentru a face analize asupra sectoarelor financiare din restul lumii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Comentarii
Se incarca...